Moş Crăciun s-a îndrăgostit iremediabil de Iaşi, dar, din păcate, a lăsat cadourile şi a plecat. În goană, a scăpat jurnalul. Iată un fragment din însemnările Moşului.

– Am primit un sms de la şefii din Laponia prin care eram sfătuit să nu mai frec menta prea mult prin Iaşi şi să le trimit o listă cu destinatarii cadourilor, ca să facă deja comenzile. Degeaba le-am explicat că oraşul a început să-mi placă şi că nu e nicio grabă, la urma urmei cadourile putând a fi livrate după calendarul pe stil vechi, adică cu vreo două săptămâni mai târziu. Şefii n-au vrut să mă asculte şi a fost pentru prima dată când am regretat rigidul model social finlandez, pe care nu-l poţi înmuia decât printr-o grevă generală la fabricile de vodcă.

– Fiind un angajat disciplinat şi mai ales dorind să prind o pensie grasă, pe care s-o cheltuiesc undeva prin Maldive, mi-am ascultat directorii, am trimis lista şi în câteva zile am şi primit cadourile. Partea proastă e că nu prea găsesc parlamentarii pe acasă, mulţi dintre ei lăsând mesaj pe Facebook că se vor odihni pe plaiuri mai mult sau mai puţin mioritice, în funcţie de bugetul fiecăruia. Din partea mea, să meargă oriunde, dar numai în arestul preventiv să nu mă pună să vină, că acolo sunt nişte guri de aerisire tare înguste şi, cine ştie, rămân blocat peste noapte.

– Bun, mai întâi voi merge pe la Marius Dangă, şeful liberalilor ieşeni de la municipiu, să-i fac cadou o trompetă. Are băiatul ăsta un stil de a ţipa prin tot felul de comunicate de presă, ceva de speriat. Fie că are treabă, fie că nu, Dangă se bagă în seamă peste tot, fix ca un solo de trompetă peste o arie de Verdi. O să-i dau o trompetă adevărată, să exerseze la ea şi să facă nişte bojoci ca Louis Armstrong, că altfel nu-i ascultă nimeni vocea de mezzosoprană.

– Mă gândesc ce să le duc băieţilor de la CSMS Iaşi. La câte goluri au luat, săracii, merită să le iasă cineva şi cu plinul înainte. Să le aduc oare o pizza siciliană, direct de la Napoli, cu aluat subţire şi crocant, ca şi apărarea lor?

– Ieri am fost şi eu prin pasajul de la Fundaţie, că mă tot bătea Rudolf să încercăm ceva nou. Nu numai că încap două autobuze simultan, dar au încăput toţi cei 18 reni ai mei. Cum, am doar nouă? E clar, trebuie s-o las mai moale cu apa tare din Finlanda, pentru că văd că mă lasă dioptriile.

– Chiar îmi pare rău că trebuie să închid jurnalul ieşean şi să plec acasă, în Rovaniemi. Iar acolo nu avem Crăciuniţe sexoase şi zâmbitoare, cum zic ăştia din marketingul multinaţionalelor de consum. Avem doar neveste care ne cotrobăie prin saci, să vadă ce cadouri ne-a făcut şeful în ziua de salariu. Iar cu jucării chinezeşti nu mulţumeşti pe nimeni, nici măcar pe şefa de la sauna de serviciu. La mulţi ani, Iaşi, Hyvää syntymäpäivää, Rovaniemi!

(sfârşit)