„Chiar nu ştiu de ce fac pacientele atâtea mofturi că stau câte două-n pat. Păi eu am stat şi cu trei inşi în pat, într-o noapte de pomină la Ambasador, şi nu m-am plâns, dimpotrivă. Bine, la început a fost ceva mai greu, dar am ştiut să ne organizăm. Ehei, păi să fiu eu manager de spital, ce-ar mai zbârnâi treaba pe aici!
Reorganizare la Urgenţe
În primul rând, toţi ăia care cred că au vreo fractură, să-şi facă un selfie la mână sau la picior, depinde de membrul fracturat, şi să-l trimită pe mailul spitalului. În plus, am avea nevoie şi de o înregistrare audio cu urletele de durere ale presupusului pacient. Specialiştii noştri vor analiza pixelii foto, dar şi decibelii înregistrării audio şi vor decide dacă îi pot acorda pacientului permis de şedere de opt ore pe holul de la UPU. Apoi, fiecare pacient va trebui să vină cu scaunul de acasă, dimensiuni cât mai reduse. Cei mai vânjoşi pot ţine şi câte o băbuţă în braţe, că n-o fi foc. Obligatoriu, pacienţii trebuie să aibă şipul de spirt la ei. Sunt permise şi derivate, precum Stalinskaya, Alexander, Kreskova. Cei cu Jack Daniel’s vor intra direct la consultaţie. Bineînţelesc, fiecare pacient va trebui să aibă la îndemână un teanc de pansamente. Pentru cazuri mai deosebite, va fi nevoie de pansamente fabricate de BNR, cu semnătura domnului doctor Mugur Isărescu. Dacă vrem să oprim hemoragia de cadre medicale în străinătate, de astfel de pansamente avem nevoie! De medicamente aduse de acasă, nici nu mai zic. E de la sine înţeles că fiecare pacient va trebui să aibă la el măcar câte un blister de aspirină, pentru că vor urma serioase dureri de cap. Pentru ăia care vor să-şi facă analize de sânge, le recomand să vină cu proba de acasă. Fiecare are pe undeva vreun Gilette ruginit care nu-ţi rade barba, dar te taie adânc. Să-l folosească cu încredere, un antitetanos expirat om mai găsi noi prin depozit.
Plan de management
Apoi, încă ceva: câte o găleată de var şi un rulou cam are toată lumea pe acasă, rămase de la curăţenia de vară. Să le aducă, să mai grăbim renovarea asta de doişpe ani a spitalului. Vorba aia, nu te întreba ce face spitalul pentru tine, ci întreabă-te ce faci tu pentru spital. Că aşa, să vii gata bolnav şi cu mâna-n fund, mersi! Am mai văzut trântori din ăştia, care vin şi se trântesc în pat, aşteptând să-i întrebi ba una, ba alta, ba să-i pipăi, ba să-i mângâi, prostii din astea. De-ajuns o viaţă amară, nene! Vrei tratament, fii băiat salon şi marcă banul. Cam ăsta ar fi, în linii mari, planul meu de management sanitar. Chiar o să-l supun atenţie domnului director, să vedem ce zice, deşi am impresia că deja mi-a furat nişte idei!” (va urma)
