Reporterii „Bârfa de Iaşi” au intrat în posesia jurnalului unui om de afaceri din Iaşi. Fără a vă deconspira numele acestuia, vă prezentăm câteva fragmente:

– De vreo două săptămâni, de când a început campania electorală, nu mai am linişte. Mă simt ca pe vremuri, în preajma Anului Nou, când puneam mărunţiş deoparte pentru urători, să ajungă la toţi. Aşa şi acum, am pus nişte milioane la dos, din care dau la fiecare partid, după cum vine fiecare şi bate la uşa contabilului. Toţi îmi vin cu sondaje falsificate, ca să ia o bucată mai mare de caşcaval. Dar cu mine nu le merge. Le simt mirosul de fiară hăituită. Apoi, ce naiba, am şi eu experienţă la măsluit acte!

– Pe mine chestia asta cu rute noi de avioane din Iaşi către Europa nu mă impresionează cu nimic. Dimpotrivă, mă irită gândul că ar trebui să mă duc la Londra cu o cursă low – cost, cot la cot cu toţi ţopârlanii. Aşa că tot la Bucureşti o şterg şi abia de acolo iau şi eu un KLM sau o Lufthansa. Să meargă şeful CJ Iaşi cu căruţele alea cu elice! A mers el cu elicopterul la nuntă, aşa că are experienţă cu zborurile periculoase.

– Nu-mi place că n-avem la Iaşi o presă economică serioasă, profesionistă. Să vină şi la mine câte un băiat speriat care să mă întrebe cum am făcut primul milion, în timp ce-i ghiorăie maţele şi îşi caută banii de tramvai prin buzunare. Dar aşa, sunt tot felul de ciudaţi care nu ştiu altceva decât să-mi propună trocuri mizerabile.

– Am fost şi eu pe la Sfânta Parascheva, să dau nişte acatiste de jumate de milion de euro. N-am cerut mare lucru, ci doar să nu fiu arestat anul ăsta. Între timp, mi-am luat o tonă de cărţi care te învaţă cum să devii scriitor de succes în zece paşi, că cică în puşcărie e la mare căutare calificarea asta. Totuşi, nu prea am încredere în ghidurile astea americăneşti, am impresia că sunt scrise tot de nişte indivizi aflaţi la mititica. Cred că o să-i propun lui Cărtărescu să-mi scrie la negru vreo două volume. Cât poate să-mi ia, o mie de euro pe cuvânt? Dar dacă îmi public toate cecurile semnate către diverşi politicieni? Istoria mitei postrevoluţionare – Opere complete, în zece volume.

– M-a sunat prietenul Marian Berdan, patronul de la Elecra, întrebându-mă dacă nu vreau să dau un leu pentru pemepeu. Săracu’, el încă nu ştie că îi trimit săptămânal pacheţel lui Nuţi, cu de toate. Păi şi căştile alea galbene de constructor, tot eu i le-am cumpărat. Măcar nişte fantezii cu blonde beton tot îmi permit!