Ca la noi, la nimenea: CSM – instituţia parazitară unde s-au aciuat incompetenţii ce pun stavilă actului de justiţie

Deşi au trecut mai bine de 22 de ani de la „Marea Debandadă” din 1989, aceea servită pe tavă cu vârf şi îndesat românilor cei naivi şi creduli de către „agenturili străini”, iată că, în România europeană de astăzi, mai există şi instituţii ale statului pentru care cuvântul Reformare ori Modernizare a devenit un vis negru şi urât mirositor. Puterea judecătorească, căci despre ea este vorba, s-a transformat peste timp în veriga cea slabă a românilor dornici de schimbare, de modernizare, de europenizare, de libertate. Cum a ajuns Justiţia românească să fie percepută ca o Cenuşăreasă a sistemului, blamată şi pusă la colţ de toate organismele europene, mondiale şi intergalactice, vă vom spune pe scurt în cele ce urmează.

Totul a fost posibil prin păstrarea unor mentalităţi şi metehne din trecut, din perioada „anilor glorioşi ai comunismului”, când poporul se trezea cu noaptea în cap ca să mai prindă o sticlă cu lapte, un iaurt expirat ori vreun os cu puţină carne macră. Cu alte cuvinte, incompetenţa a fost oarecum moştenită. La fel şi comportamentele retrograde şi reticente la schimbare.

Justiţie slabă şi ineficientă, modernizare şi reformă ioc

Cu un CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) condus, până mai ieri, de un cuib de comunişti şi securişti ce pun stavilă Justiţiei, România are mari şanse să fie privită, mulţi ani de acum înainte, cu o şi mai mare reţinere şi teamă de către lumea civilizată. Fie-mi iertat, dar personal consider că tot ceea ce s-a întâmplat rău în ultimele două decenii pe plaiurile noastre mioritice, se datorează într-o mare măsură (cca. 60%) Justiţiei. Apoi politicienilor. Cu judecători independenţi, demni şi curaţi, cu o Justiţie în stare să-şi recunoască şi să-şi asume greşelile trecutului, altfel ar fi arătat acum prezentul ţării. Iar d’alde Becali, Fenechiu, Vanghelie, Năstase, SOV, Patriciu, Voiculescu ori Necolaiciuc nici n-ar fi existat. Veţi spune: bine, bine dar există şi mulţi magistraţi cinstiţi şi incoruptibili care nu au nici un fel de legături cu vechiul sistem, cu vechile metehne. E adevărat, într-o foarte mare măsură, însă, să nu uităm că aceşti tineri continuă încă să stea la aceeaşi masă cu vechile metehne, adică cu judecătorii comunişti. În condiţiile în care organismul creat să verifice activitatea magistraţilor este condus din umbră de acelaşi cuib de securişti, CSM-ul nu are absolut nici o şansă să scape de vechea sa etichetă: aceea de instituţie parazitară care mânâncă degeaba banii poporului şi de care niciun român nu are nevoie. Altfel spus, cu o Justiţie slabă şi ineficientă şi un CSM „de decor”, modernizarea statului român a devenit un vis prea îndepărtat.

De râsu’ lumii: înainte de 2005, nu exista nici un procuror şi judecător corupt   

Drept dovadă a celor menţionate vă oferim şi câteva date statistice clare care întăresc ideea că Justiţia, dar mai ales CSM nu prea are de gând să-şi asume trecutul în totalitatea lui, să privească în viitor şi să ajute la reformarea sistemului. Un studiu cu tema “Corupţia şi integritatea în Justiţia din România”, prin care s-a intenţionat să se demonstreze că există corupţie în sistemul juridic, arată că, în perioada 2005 – 2011, au fost trimişi în judecată 47 de magistraţi, iar 21 dintre aceştia au fost şi condamnaţi. Acelaşi studiu menţionează că, în acelaşi interval, ar fi fost sancţionaţi, pentru diverse acţiuni de corupţie, 52 de judecători şi 30 de procurori, în timp ce doar cu un an înainte, respectiv 2005, magistraţii erau… curaţi ca lacrima: niciun procuror nu fusese suspectat de acte de corupţie, în timp ce, la categoria judecători, au existat „doar” doi care au încălcat Omerta. La un moment dat, chiar ex-preşedintele CSM, Horaţius Dumbravă, a prezentat publicului un raport foarte critic la adresa instituţiei şi a sistemului judiciar. Potrivit lui Dumbravă, sistemul judiciar românesc nu stă aşa de bine pe cât ar fi trebuit să stea iar UNJR (Uniunea Naţională a Judecătorilor din România) ar trebui să ceară acum demisia tuturor membrilor CSM ca o obligaţie morală a acestora faţă de corpul magistraţilor. Mai mult, fostul preşedinte ar fi fost dezamăgit de plenul CSM, care a respins, prin majoritate de voturi, solicitarea de a-i cere ministrului Justiţiei „să promoveze o lege prin care să se instituie incompatibilităţi clare pentru judecător de a participa la soluţionarea unor cauze penale, atunci când soţul său, rude sau afini până la gradul IV au fost trimişi în judecată de unităţile de Parchet pentru astfel de fapte”.

„Paşaportul” românilor pentru lumea civilizată depinde de actul de justiţie   

Asta, în condiţiile în care, în vara lui 2012, dacă progresele în zona Justiţiei sunt suficiente, România ar putea asista la un ultim raport de evaluare şi ar putea primi ori nu undă verde pentru aderarea la Schengen. În sensul celor menţionate mai sus, devin astfel mai mult decât edificatoare cuvintele grele rostite recent de un tânăr judecător extrem de curajos, care ar fi trebuit acum să se afle la cârma CSM-ului: „Legea trebuie să fie egală pentru toată lumea, iar justiţia însăşi, cea care trebuie să aplice legea, nu poate avea judecători sau procurori corupţi. Ca să o prevenim, trebuie să avem un plan de măsuri de consolidare a integrităţii judiciare. Dacă, însă, descoperim că în sistem corupţia este atât de gravă, iar în ultimii ani am avut cazuri de magistraţi condamnaţi pentru fapte de corupţie, atunci trebuie să găsim soluţii şi măsuri, să găsim judecători şi procurori care să lupte împotriva corupţiei”, a conchis judecătorul Cristi Dănileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Şi-apoi, dacă în Justiţie nu ar exista corupţie, iar legile ţării s-ar aplica la tot poporul, de la vlădică până la opincă, am mai fi ieşit astăzi în stradă să protestăm? Am mai fi avut atâţia politicieni care să ne râdă în nas? Ce spuneţi?