Am mai avut noi ocazia să vorbim în paginile noastre despre Zalău. Orașul acela ardelean anonim, dintr-un județ la fel de anonim, Sălaj, în care pare să nu se întâmple niciodată nimic. N-ați auzit de vreun om politic implicat în vreun scandal pe-acolo. De fapt, singurul lucru care se știe despre Zalău este că e un oraș mort. E drept, s-a auzit de Silcotub Zalău, poate și de faptul că Michelin are o fabrică acolo, dar cam atât. E un oraș cu o populație în continuă scădere, din care tinerii pleacă unde văd cu ochii. Oleacă mai mare decât Pașcaniul, are norocul că e cel mai răsărit orășel din zonă, că altfel n-ar fi reședință de județ. Cazul lui este însă emblematic pentru impactul pe care îl poate avea un banal supermarket asupra unei comunități. Atunci când s-a deschis, supermarketul a atras pe toată lumea și a lăsat magazinele de cartier fără clienți. Unele au rezistat o vreme, într-o luptă inegală cu supermarketul. În câțiva ani însă, comerțul mărunt, de colț de bloc, a dispărut. Iar supermarketul nu a mai avut de ce să se chinuiască să vină cu produse de calitate și ieftine. Dacă nu ai concurent, vinzi orice. Azi vom vorbi despre un fenomen care devine din ce în ce mai vizibil cam oriunde în țară, inclusiv la Iași: rezistența tacită împotriva unui tip de comerț perceput ca agresiv și dominant.

Preambul
Zalăul a putut fi cucerit de comerțul „industrial” pentru că e un oraș mic. Abia dacă are 50.000 de locuitori. Dacă ai un mare magazin în centru, celelalte se vor închide, mai devreme sau mai târziu. În Iași se întâmplă același lucru, dar nu peste tot. Centrul orașului nu oferă destul spațiu pentru un supermarket. Acolo însă unde a existat loc destul, magazinele de cartier au murit. Iar de-a lungul timpului, au dispărut sute de mici magazine și tonete, iar peste 1.000 de locuri de muncă au fost pierdute. Micul comerț, cel care ne-a colorat viața începând chiar cu 1990, mai poate trăi doar în zonele aglomerate de blocuri, unde nu ai loc pentru un magazin de dimensiuni mai mari sau în zonele cu locuințe rare, slab populate, unde un supermarket nu ar fi rentabil: Centru, Podu de Fier, Copou, Alexandru cel Bun, Mircea.

Mușuroi de furnici
Pe această idee s-a bazat și proiectul „La Băcănie”. Inițiatorul lui este aproape necunoscut. Iustinian Rusu-Cozma are o mică afacere, o întreprindere individuală în Dacia. E discret aproape până la anonimat, dar probabil se va vorbi în viitor mai mult despre el. A venit cu ideea unei asocieri a micilor proprietari de magazine, sub aceeași siglă. Fiind mai mulți adunați, dispun de un capital mai mare și pot cumpăra mai multă marfă, la prețuri mai mici. Adică exact ce fac supermarketurile. Doar că în loc să fie vorba de un elefant, vorbim de un mușuroi de furnici. Deocamdată, inițiativa este departe de a fi un mușuroi veritabil. Doar vreo opt magazine de cartier din oraș și-au înlocuit firma cu brandul „La Băcănie”, în aproape doi ani de când a fost lansat. Puțin probabil să poată concura în mod real cu supermarketurile, dar inițiativa poate reprezenta un colac de salvare pentru micile magazine. Firește, în măsura în care ideea va prinde.

Condiții ale reușitei
În fond, rețeta succesului sau a falimentului viitor este simplă și conține doar două ingrediente. Un brand unic înseamnă că clientul va găsi constant aceeași marfă la prețuri apropiate sau chiar identice în oricare dintre magazinele reunite sub acest brand. Implicit, se va aștepta și la aceeași calitate, inclusiv în ce privește servirea, aspect care va conta mult în viitor. Un vânzător care se comportă ca un bădăran ar putea condamna inițiativa. Al doilea ingredient este naționalismul, dar nu sub latura sa violentă și absurdă, ci sub cea pragmatică. Îți poți dovedi dragostea față de țară și oraș sprijinind în orice fel inițiativele locale în dauna celor internaționale. În fond, tot o pâine la două zile mănânci. Poți să o cumperi de la supermarket, iar cei 50 de bani profit se vor transforma în 12 eurocenți care vor ajunge în buzunarul vreunui acționar francez sau o poți cumpăra de la magazinul de cartier, iar profitul va rămâne la Iași, pentru a fi cheltuit tot aici, tot de ieșeni și pe marfă locală. Acesta este efectul multiplicator al investiției în băcănie.

Miza pe patriotism
E o rețetă de succes? Rămâne de văzut. Din fire, suntem optimiști, dar în timp multe se pot schimba. Poate vă amintiți de „Mic.ro”, lanțul de magazine de cartier lansat de Dinu Patriciu. Ideea era aproape aceeași, doar că era vorba de o investiție centralizată, nu de o cooperativă. Nu a mers, poate și din cauza hiper-centralizării sale. Mai există și inițiativa reprezentată de magazinele „La doi pași”, care constă practic în aceeași idee cu „La Băcănie”. Teoretic, pot rezista amândouă, pentru că nu sunt concurente, ci complementare. Un magazinaș va funcționa într-un cartier sub brandul „La Băcănie”, altul, 200 de metri mai încolo, sub brandul „La doi pași”. Fiecare cu propria clientelă, propriile mărfuri și îmbiind ieșenii cu același mesaj: „cumpără de la noi, nu de la străin”.