Constantin Simirad
Vremurile se schimbă, oamenii aşişderea, plocoanele nu mai sunt ce erau odată şi tocmai de aceea uşile din instituţiile publice nu mai prezintă zgârieturi, urme de rât sau de sânge de la zecile de spurcăciuni înaripate, învelite în şorici natural sau îmblănite. Cel mai bine cunoaşte acest lucru conu’ Costică Simirad, vulpe bătrână prin administraţia de Bahlui.
„ Înainte primarii veneau cu mielul la preşedinte şi mai aveau vreo câţiva pe afară cu care mai ungeau vreun funcţionar. Cel cu mielu’ mai mare avea prioritate să i se rezolve urgenţa. Şi aveau oamenii cu ce se întoarce acasă – îşi făceau drumurile, îşi mai trăgeau câte o canalizare, mulţi şi câte un mandat. Acu, de bine de rău, nu vin cu nimic şi primesc ce primesc…Iaca, nişte promisiuni acolo sau cum e în cazu de faţă, nimic. Mă bucur că oamenii înţeleg că nu avem bani. Vin, îşi spun oful, îi bat pe umeri şi le spun că nu am bani. Da nici ei nu mai bat cu mielu la uşă”, se confesa Simirad zilele trecute la o şedinţă cu câţiva primari mai răsăriţi de prin judeţ.
Amintirile vremurilor în care coteţele şi frigiderele şefilor de prin Casa Pătrată gemeau de mită vie, ecologică, sunt brusc întrerupte de un primar neruşinat care anunţă din start faptul că lui nu-i plac mieii dar vrea bani pentru un drum.
„Am avut 9 miliarde de lei pentru toate drumurile, da’ i-au luat băieţii de la cele 3 partide din Consiliu şi i-au împărţit la comune. Dacă vreţi să înjuraţi pe cineva, înjuraţi-i pe ei. Ce pot să fac eu pentru d-voastră este să vă dau un cuţit ascuţit pe ambele părţi ca să vă răfuiţi cu ei”, li s-a adresat Simirad.
Pofticios din fire, Marele Alb din Consiliul Judeţean se aruncă brusc pe directorul de la Apavital. „Măi, tu ai mai venit cu vreun peşte la mine? Promite-le măcar la oamenii ăştia că ai să treci cu câte un peşte pe la ei”, îi zbiară Simirad în obraz lui Ioan Toma, care îl priveşte tâmp, ca o văduvă în pragul cherhanalei.
Aşa cum « Bârfa de Iaşi » nu a luat premiul Academiei pentru şuşanele, aşa nici Simirad nu a văzut la faţă mielul şi nu a pus mâna pe peştele lui Ioan Toma. În schimb, câteva ore mai târziu, Simirad întâmpina presa cu o ladă cu mere zbârcite.
„Sunt de la mine din curte.Luaţi cu încredere”, invita Simirad presarii lihniţi de foame.
Mare e curtea ta Doamne! În fapt de ce nu ar avea dreptate – pentru conu’ Simirad judeţul e o mare curte. Una în care nici măcar mielul nu mai face Paştele, curcanul drobul şi raţa mac.
