* mare cunoscător în problemele sistemului medical, prefectul Olteanu le-a transmis medicilor că până se întoarce el din concediu spitalele trebuie să iasă pe plus la cheltuieli şi să nu mai toace banii pe tot felul de mofturi, cum ar fi…. salariile * ideea nu-i aparține, totuși, prefectului, ci însuși ministrului Abramburel de la Sănătate
De vreo două zile, printre şefii de spitale din târg e forfotă mare. Şi nu e vorba, aici, de vreo percheziţie de-a procurorilor de la DNA ori DIICOT, că ăştia mai au treabă încă pe la Recuperare, unde au de numărat la bănetul ascuns prin cotloanele unui doctor renumit de-acolo…
Cică onor Guvernul, prin reprezentantul lui în teritoriu, recte prefectul Romeo Olteanu, ar vrea ca în cel mai scurt timp, adică până pe la sfârşitul lui august, aşa, să aibă pe masă o situaţie la zi cu încasări, venituri, dar, mai ales, cu banii încasaţi pe salarii de doftorimea muncitoare şi armata de asistente şi personal auxiliar din subordine. Neliniştea prefectului, chiar dacă nu e a lui cu totul, ci a însuși ministrului Abramburel de la Sănătate, e oarecum justificată, câtă vreme, spune dânsul, sunt spitale unde „ponderea” lefurilor depăşeşte deja cu mult bugetul total al măgăoaielor, adică partea aceea de unde ar mai trebui plătite şi alte hangarale în afară de diurne, gărzi şi prime de concediu. Alternativa lui Olteanu, care iarăşi vorbeşte pe limba de lemn a ministrului Nicolăescu, ar viza disponibilizările de personal, ca să iasă la final bine bilanţul de venituri şi cheltuieli.
Dar din dar se face… salariul
Nu ştim acuma ce soluţii au la îndemână şefii de spitale. Una dintre ele ar fi să presteze ei muncă patriotică vreo câteva luni, să renunţe la salariile de zeci de mii de lei ca să plătească trei-patru medici rezidenţi şi doi-trei şefi de clinici. O altă variantă, mult mai uşor de pus în practică, ar fi una aplicată cu succes în crâșme şi în alimentaţia publică, în general, unde, la sfârşit de tură, şeful de sală, în cazul nostru asistenta şefă ori responsabilul de palier, strânge şpăguţa adunată pe timp de zi şi o împarte frăţeşte la tot personalul, ca să fie toată lumea mulţumită. Iar dacă o parte merge şi la cutia cu donaţii de la poarta spitalului, atunci e posibil ca până în august să iasă şi ei pe plus în contabilitate.
Dar, cum nu credem noi că a decăzut personalul medical la un aşa nivel de solidaritate socială, ne aşteptăm la proteste în masă până la terminarea concediilor, prin care medicii să ceară bani de feşe, pense şi medicamente, ca să le rămână lor bugetul spitalelor pentru lefuri. Asta dacă până atunci nu vor demisiona cu toţii, în grup, aşa cum nu demult ameninţa șeful medicilor și rectorul de la UMF, domnu’ doctor Astărăstoae.
Doctor Al Bundy