De aproape trei săptămâni, ieșenii care locuiesc în Valea Adâncă sau în Horpaz și care lucrează în Iași, ca și locuitorii cartierului CUG pleacă în fiecare dimineață de-acasă cu speranța că vor reuși să ajungă la timp la muncă, la școală sau la cursuri. Nu de alta, dar nu se știe dacă nu cumva angajații Fortus nu vor bloca iar strada în apropierea rondului de tramvai. S-a mai întâmplat în trecut, dar în ultima vreme se întâmplă tot mai des. În fond, sindicaliștii nu fac nimic ilegal. Trec strada, într-un sens sau în celălalt, pe zebră. Doar că trec continuu, iar șoferii și vatmanii trebuie să le acorde prioritate. Cum nu staționează în mijlocul străzii, nu pot fi amendați. Iar genul ăsta de frecuș se petrece aproape zilnic. De ce? Care este problema, la urma urmei? De ce țin cu orice preț angajații Fortus să-i agaseze pe șoferi? De ce se tot plimbă pe stradă?

Fără curent, fără pază
Din păcate, altceva nici nu prea pot face. S-au împlinit zece luni de când combinatul a fost debranșat de la utilități. Fără gaz și curent electric, nu se poate produce nimic. Bine, nici nu există comenzi, dar nici nu poți spera să capeți, câtă vreme nu poți garanta că le vei și duce la îndeplinire. Administratorul judiciar al Fortus spunea în ultimul său raport că nu poate prezenta toate documentele justificative necesare pentru că nu există curent, pentru a putea face fotocopii după acestea. Nu se produce nimic, nu există nici măcar curent electric, nu există nici măcar pază, pentru că nu s-a reușit încheierea unui nou contract. Oamenii spun că nici nu s-a dorit asigurarea pazei celor 150 ha de teren și hale ale combinatului, tocmai pentru a se putea fura mai bine. Există o acoperire în fapte a presupunerii. Acum un an, se aprecia că dacă ar apărea de undeva două milioane de euro, producția ar putea fi repornită, punându-se în funcțiune un minim de utilaje. Anul acesta, cifra a ajuns la 13,5 milioane euro, care ar acoperi efectuarea lucrărilor de mentenanță necesare în vederea reluării activității de producție a așa-numitului „activ funcțional”. Ce înseamnă diferența de 11,5 milioane euro? Furturi petrecute în decurs de un an. Utilaje scoase pe bucăți prin gard, la adăpostul nopții.

Comenzi refuzate
Un fost înalt oficial povestea la un moment dat un episod care poate indica faptul că s-a renunțat la încercarea de a se salva combinatul când încă se mai putea. Un investitor sud-african ar fi venit la Fortus să comande patru mori miniere. I s-au cerut câte 3 milioane de euro pentru fiecare. I s-a părut prea mult, așa că a mai întrebat. I le-au făcut nemții, la un milion de euro bucata. Or, dacă îți permiți să refuzi comenzi, pentru că solicitarea unui preț triplu nu poate fi citit altfel decât ca un refuz, înseamnă că vrei cu orice preț să mori. Lipsa de dorință de a salva combinatul se vede practic din orice se întâmplă acolo.

Înconjurul lumii
Șefii Fortus au consumat anul trecut benzină, pe puținii bani ai combinatului, cât să facă înconjurul lumii de două ori. Fără niciun folos, pentru că nu s-au întors nici măcar cu o comandă. Iar dezinteresul nu este doar al conducerii Fortus. La fel se poate vorbi și de dezinteresul administratorului judiciar sau al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului. Prin octombrie, Prefectura ceruse AAAS să i se comunice leafa încasată de directorul Fortus, pentru a o comunica angajaților. N-am auzit să fi primit vreun răspuns până acum, deși informația există. La București funcționează o comisie interministerială dedicată salvării Fortus. Se mai auzea de ea, din când în când, până astă-toamnă. De atunci, liniște completă dinspre Capitală.

Tun imobiliar
Am mai avut ocazia să vedem astfel de scenarii derulându-se de nenumărate ori în ultimii 25 de ani. Demontarea și scoaterea utilajelor din fabrici, furtul a orice se putea și lipsa oricărui interes pentru producție erau ultimele simptome înaintea decesului oficial. După 8 ani de insolvență, timp în care din CUG au mai plecat 1.200 de oameni, e greu de presupus că s-ar putea întâmpla altceva decât falimentul. Contractul colectiv de muncă a expirat pe 5 februarie. Nu a fost încheiat un altul, așa că cei 500 de angajați rămași sunt efectiv în aer. Nu sunt șomeri, dar nici n-au mai văzut o leafă de 2-3 ani. Până la urmă, falimentul pare să fie ultima soluție, dacă poate fi numită astfel. Chiar dacă ar apărea din neant un filantrop care să semneze un cec de 13,5 milioane euro pentru a reporni producția, puțin probabil ca vreunul dintre încă angajații Fortus să mai aibă curajul să i se alăture. Vrând-nevrând, Fortus pare condamnat ca societate. Ar putea reînvia ca parc industrial, dacă se va mai face și el. Oricum, cele 150 ha ale fostului Combinat de Utilaj Greu sunt o mină de aur pentru oricine pune mâna pe ele.