La Palia, KGB-ul, Republica Moldova şi sarmalele reci

Dacă veţi întreba vreodată care este legătura dintre KGB şi moderna pensiune-restaurant din Bucium, unde se serveşte mâncare cu specific rusesc, La Palia, ei bine, vă spunem noi cei de la „Bârfa de Iaşi”. Conform informaţiilor venite din zona băieţilor cu ochi albaştri care se ocupă de siguranţa naţională a statului, cică locaţia cu pricina ar fi fost construită cu banii fostului şi celebrului serviciu secret al armatei sovietice – GRU. Mai precis, restaurantul, care aparţine în actele oficiale familiei Maria şi Ionuţ Palia, ar fi condus de fapt doar de soţ, acesta din urmă ocupând în trecut o funcţie importantă în cadrul acestui serviciu de spionaj, care a acţionat şi pe teritoriul Republicii Moldova, fostă stat URSS. De altfel, în timpul unor paranghelii cu ştaif, intitulate mai nou cocktail-uri, pe unde cei doi Palia obişnuiesc să meargă şi să petreacă, ex-ofiţerul Palia ar fi recunoscut, însă ceva mai evaziv, cu jumătate de gură, că, de fapt, în tinereţe, a servit interesele Maicii Rusia.

E de bine, e de rău, această chestiune venită din spaţiul ex-sovietic, nu suntem noi cei în măsură să apreciem. Treaba asta cu spionii şi vardiştii ţine numai de domeniul exclusiv al Departamentului „Timpanul şi Urechea” din cadrul vajnicului nostru Serviciu Român de Informaţii (SRI).

Noi ne vedem de treaba noastră că de aia plătim taxe.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *