Stai uneori şi te cruceşti la câţi dezaxaţi sunt pe lumea asta, de te gândeşti oare cu ce au greşit ei că s-au născut şi noi că trebuie să-i suportăm. Nu mai puţin vinovetă se face, nu de azi de ieri, şi presa noastră cea de toate zilele, în lipsa căreia viaţa noastră ar fi mult mai săracă dar, credem noi, după cum se comportă în ultima vreme, mult mai sănătoasă. Iar ca o gazetă serioasă ce ne aflăm, nu putem să nu remarcăm că nici măcar ştirile de la ora 5 de pe la televiziunile cu ştaif nu mai sunt ce era odată. De unde se luau interviuri în direct soţiilor de piloţi omorâţi prin accidente de avioane ori de maşini, sau de la relatări în direct de la locul unor deflagraţii de cisterne pe roţi, cu sânge pe obiectivul camerelor de luat vederi, în ultima vreme avem parte de o sărăcie lucie pe frontul crimăciunilor în masă şi al accidentelor cu zeci de victime adunate cu făraşul de pe şosele. Aşa se face că televiziunile şi ziarele tabloide se bat, când au ocazia, pe câte un dereglat mintal care vrea să se sinucidă bând prenadez ori vreun pervers sexual care îşi face de cap cu animalele prin nu ştiu ce cătun uitat de lume. Din această ultimă categorie face parte şi ultimul erou făcut mai zilele trecute de presa de pe Bahlui, omuştean de prin Uricani de loc şi care, din câte am înţăles noi, avea o boală care-i atinge pe unii la tinereţe, iară pe el l-o prins la bătrâneţe. Ajuns acuma la vreo 50 şi ceva de ani, nea Ghiţă îşi freca mădularul ziua în amiaza mare, dară nu prin cotloane ascunse ale coşmeliei, atuncea când îi cade prin mână vreo revistă porcoasă. Nea Ghiţă avea boală să-l vadă tătă lumea cât e el de viril cu el însuşi, aşa că ieşea pe uliţa mare din sat, de faţă cu fumei, copchii şi alte personagii în faţa cărora să putea da şi el smardoi. Iară treaba asta cică o durat vreo doi ani, până când ţăranii din Uricani, dupe analize îndelungi la porneturile vizionate gratis pe antena satelit, ş-or dat sama că nea Ghiţă e oleacă scrântit la cap. Aşa că parchetul l-o strâns acuma binişor, deocamdată preventiv, timp suficient însă ca ţăranul nostru din Uricani să îşi descopere mai bine eul interior la răcoare, el sângur şi cu scârbavnicul mădular. Asta dacă nu cumva ş-o face şi el vreun prieten la mititica, să intre în rândul oamenilor normali. (Onan Barbarul)