Măscarea creată prin unirea vămii cu finanţele s-a lăsat cu o păruială ca-n filmele mute. Fostul şef de vamă, John Pintenatu’, a fost învins de cel de la fisc, John Grigorosu. Învinsul, liberal cu relaţii la miniştri ce dau acum cu subsemnatul cu tot cu neveste, a fost trimis cu arme şi bagaje la casa lui, de pe graniţa cu fraţii de la răsărit. Nici prietenia cu un deputat şi ministru cazat pe dr. Vicol n-a ajutat, ba chiar a cauzat, că unii oameni ţin la prinţipiurile şi la imaginea lor. Pentru că trebuia să fie cineva pus în loc, iar un Bolovan portocaliu luase postul prin concurs şi nu se făcea să pactizezi cu duşmanul, s-a găsit soluţia: tot un John, dar cu fustă, botezată Liliana. Cea din urmă a mai fost cea dintâi, cu ceva timp în urmă. Guvernarea portocalie a acceptat-o pe doamna John, dar galbenii au trimis-o în penitenţă, la Aeroport, acolo unde nici şpagă nu e, nici tentaţie nu poate fi. Pentru că şi Moise a ieşit din pustiu, şi doamna John şi-a ispăşit pedeapsa.
Lucrarea va mai dura
În loc să se potolească însă, lucrurile s-au întărâtat mai mult. De ceva zile, mai aflăm câte una, câte alta, scrise dezinteresat, dar cu litere de-o şchioapă. Dacă dai crezare, zici că vom fi daţi afară din NATO, din UE, ba chiar şi de pe planetă, pentru că se fură prea mult în vămi. Se fură, dar numai acum! Dezinteresul este numai al celui care scrie şi pe care-l doare în bascheţi de luptele pentru putere, dar nu şi al celui care fuge dimineaţa la chioşc, să ia gazeta caldă, ca să vadă dacă a ieşit cum trebuie. Ca să ştie toată lumea, chiar şi cei dezinteresaţi, supărarea mare e că postul primului John, cel pe care deja l-au uitat până şi subordonaţii, era râvnit de o cumnăţică pofticioasă. Manivela Toptan era sigură că e ca şi calificată pentru post, dar tura asta nu i-a ieşit deloc. Bine, a şi supraestimat influenţa cumnatei, Lubeniţa, şi a tot aşteptat intervenţia unui ghinărar care se cam bătea cu inundaţiile când era nevoie de el. Nici ghinărarul nu mai e ce-a fost. Aşa că, de frică sau de plictis, nu s-a mai băgat nimeni pentru ca Toptan să poată sufla postul lui John. Dacă n-a fost să fie când trebuia, măcar nu trebuie abandonată lupta. Cum unele pile sunt mai lungi şi altele mai scurte, lucrarea va mai dura, că e greu de răşpăluit până sar fulgii de pe John.