Când două ieșence frumoase se întâlnesc în Bucureşti, apoi e musai să facă un selfie împreună. Laura Cosoi şi Iulia Vântur şi-au intersectat pentru câteva minute traiectoriile de succes prin Capitală, suficient timp pentru a se trage în poză şi a depăna amintiri din copilărie. Pe de altă parte, Laura Cosoi ne dezvăluie pe Facebook cum şi-a descoperit rădăcini genealogice în întreaga lume, în urma unei campanii iniţiate de un site de călătorii. „Astfel, după ce am trimis o mostră de salivă pentru analizarea ADN-ului, aceştia mi-au trimis rezultatul cercetării lor. Mi s-a părut uluitor ce am aflat! Am 24 de veri în diferite zone ale lumii despre care nu ştiam nimic, iar originile mele sunt 56% din Europa de Est, iar 34% din Italia şi Grecia!”, a exclamat entuziasmată Laura pe blogul său. Mai rămân 10 procente din arborele său genealogic despre care nu ştim nimic, dar probabil vor fi redistribuite la următoarea numărătoare.
Surorile Menghia, într-o diversiune pentru inducerea în eroare a paparazzilor. Ca două picături de Chanel 5
Pe cât de celebru este fotomodelul Catrinel Menghia, pe atât de fenomenală este asemănarea cu sora sa, Lorena. Cele două surori sunt absolut identice, iar…