Tare ne este ciudă uneori pe Iaşul ăsta! Oricât de mult l-am iubi şi l-am cânta în versuri, tot ne mai vine uneori uneori să-l luăm la palme şi să-l întrebăm cum naiba face de este fie cu lipici la escroci, fie depozit de fraieri. De ceva vreme a început să crească o afacere care deja trage să moară: conferinţele publice despre dezvoltare personală, autocunoaştere, bla-bla-bla! 
Ba chiar s-a înfiinţat şi „meseria” care îţi permite să faci aceste lucruri: îţi iei o diplomă de consilier personal, de coach ori trainer şi te-ai făcut om!
Carnegie de Bahlui
Concret, este vorba despre tot felul de persoane care vor să ne înveţe cum să ne trăim propria viaţă şi să nu subzistăm în papucii altuia. Urmând un model american ori din altă ţară (străin să fie, că din Occident vin paralele), oamenii s-au apucat de format alţi oameni. Adevărate caractere, motivate şi determinate să mute munţii. În teorie, fiindcă la practică stăm prost de tot. Atâtea gogoşi am văzut turnate de la trainerii şi „căucii” (corect se scrie „coach” – nota celui ce ştie) că deja avem alergie la orice work-shop.
Culmea este că public este, ba chiar te roagă să le explici cum stă treaba cu lista de obiective, planuri, cum să le setezi, să le evaluezi, să le îndeplineşti, să le măsori şi aşa mai departe. 
Trainerii ăştia te învaţă cum să faci averi peste noapte, cum să-ţi iei cea mai tare nevastă şi cea mai scumpă maşină, cum să fii buricul pământului. Problema este că mulţi dintre ei nu au dovedit că pot obţine ceea ce propovăduiesc altora.
Facebook-ul te dă de gol
Am văzut şi cunoscut zeci de mentori cu afaceri falimentare. Nu le dăm nume ca să nu vă stricăm surpriza de a-i cunoaşte singuri. Daţi un search pe Facebook. Nu e greu, iar cuvintele magice sunt două: „coaching Iaşi”. Nici n-aveţi timp să clipiţi că în faţa ochilor vor apărea o serie de liste, grupuri, grupuşoare şi nume relativ obscure. Afacerişti în insolvenţă, mentori de carton şi tot felul de figuranţi, oameni care n-au citit atâtea cărţi motivaţionale câte sughiţuri i-am făcut noi să scoată de când îi tot pomenim, dudui aferate că sunt băgate în seamă, cu toţii ne învaţă cum să trăim frumos şi armonios. Nu-i rău, dar de ce nu dovedesc pe ei înşişi aceste abilităţi?
Mentoring-ul este o chestiune foarte bună, dar prost aplicată în România, iar la Iaşi aşişderea. Un mentor prost este echivalentul unui psiholog ţicnit: din om sănătos te scoate nebun. Ei, credeţi-ne pe cuvânt că astfel de oameni prostesc bieţi nefericiţi care nu mai ştiu pe unde să-şi rezolve problemele emoţionale, neîncrederile şi fricile adunate într-o viaţă pe care ar vrea să o schimbe. Dacă au noroc şi dau pentru un trainer bun (greu de crezut la Iaşi) sunt salvaţi. Dacă nu, se aleg cu o gaură serioasă în buget şi cu dureri de cap.
Arată-mi ce bascheţi porţi! 
Bun, şi de unde ştie poporul care-i deştept şi care nu? Testul e simplu: priviţi-i ochii şi mâinile, structuri anatomice care nu păcălesc pe nimeni niciodată. Acolo poţi citi ce vor ei să ascundă. Dar cea mai sigur metodă este maşina: dacă vine cu taxiul e clar că-i falit. Niciun român verde nu ar rezista să se laude cu ai lui Cai Putere. Dacă vine cu bolidul din dotare, aruncaţi o privire către portiere, roţi sau orice lucru care poate da indicii când a fost ultima oară la spălătorie, că unii nici bani de apă cu spumă n-au, dar fac clăbuci la gură prostindu-i pe alţii. Şi dacă nici metoda asta nu v-a ieşit, plecaţi ochii către încălţări. Nu-i nevoie de cine ştie ce mirosuri fine ca să depistaţi izul de bazar. Cauciucul miroase la fel, fie el fabricat din China, Taiwan, pe vaporul care tocmai s-a scufundat în România…
Word Cel Rău
