Mai mulți cititori fideli ai Bârfei de Iași ne-au întrebat, impacientați, cum se explică dispariția din paginile săptămânalului nostru a simpaticului deputat OTV-ist de Bârlad Tudor Ciuhodaru. Oare nu mai prezintă infatigabilul și ubicuul doctor parlamentar interes pentru politica noastră editorială? Avem vreun conflict cu domnia sa? E mâna vreunui inamic de-al său care, invidios pe politica acestuia de PR, ne-a „sugerat” să îl ignorăm? Dacă da, suntem și noi, „deontologii” de la Bârfa, la fel de coruptibili ca și ceilalți ziariști?!
Nimic din toate acestea, dragi cititori, dar nu vă putem ascunde că întrebările dumnevoastră au venit pe fondul unei preocupări care ne chinuiește și pe noi de câteva săptămâni: chiar așa, ce s-a întâmplat cu Ciuhodaru? Imposibil să fi renunțat taman el la inițiative, proiecte, comunicate și apariții în presă; orice altceva, numai la presă nu… Dacă i-a pus cineva gând rău? Colegii invidioși, medicii clevetitori ori americanii care ne vor gazele de șist? Dacă i s-a întâmplat ceva?
Stârniți de întrebările dumnevoastră și, în ceea ce ne privește, îngrijorați, ba chiar panicați în legătură cu soarta sa, am purces la căutări. N-a fost ușor, dar nu ne-am dat bătuți și, într-un final, după o investigație jurnalistică fără precedent în presa românească, i-am dat de urmă! Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, stați liniștiți: Tudor e bine! Nu i s-a întâmplat nimic! Doar că a fost puțin plecat… în viitor!
Da, ați citit bine și, oricât de neverosimil ar putea părea, această fotografie dovedește că mult căutata călătorie în timp este posibilă, iar deputatul-libelulă este inventatorul ei! Iată-l în imaginea cu pricina – pe care noi, atenție!, am descoperit-o marți, 9 aprilie – pe Tudor manifestând împotriva tăierii teilor în cadrul unui protest organizat în Piața Unirii în cursul serii de – iarăși, atenție! – joi, 11 aprilie! Sigur, ne așteptam ca deputatul să intenționeze să participe la o asemenea adunare, dar să fi participat deja la un eveniment care încă nu a avut loc – iată dovada irefutabilă a competențelor paranormale ale acestuia! În sprijinul evidenței vine, dacă mai era nevoie, și mesajul scris pe placa din mâinile deputatului; „tei ubesc, Iasiule” nu poate fi decât o mostră a limbii care va fi să fie vorbită în viitor, cine știe când, în spațiul carpato-danubiano-pontic!
Alături de alegătorii din Copou și Bârlad, de pasionații de paranormal și de comunitatea științifică, nu ne rămâne decât să așteptăm ca Tudor să organizeze o conferință de presă în care să ne dezvăluie, pe lângă secretele călătoriei în timp, și câteva lucruri despre ce ne rezervă viitorul: dacă va fi sau nu război în Coreea, dacă vom ieși din criză, dacă vom intra în spațiul Schengen, când se va rupe USL-ul, dacă Mișcarea Populară se va transforma sau nu în partid și, nu în cele din urmă, când vor fi replantați teii pe Ștefan cel Mare. Superficiali cum suntem, avem și două curiozități personale: din ce partid va face parte peste trei luni și, apoi, dacă și în viitor va neglija să își ia pastilele așa cum face acum…
Time Cop