Liberalul ieşean Andrei Muraru suferă o transformare hilară, din vânător de comunişti în vânător de fantome, poltergeist, mesaje de dincolo şi alte ocultisme de bâlci. Recent, Muraru a declarat că prefectul Dan Cârlan foloseşte mesaje subliminale în dialogul său cu primarii din judeţ. „Prefectul a transmis mesajul subliminal că el a traversat trei partide, fără a păţi nimic, ba mai mult, acesta a ajuns să fie astăzi reprezentantul Guvernului în teritoriu”, a scris Muraru pe blogul său. „Bârfa de Iaşi” a aflat mai multe despre senzorii paranormali pe care-i deţine Andrei Muraru, răsfoind doar câteva pagini din jurnalul distinsului istoric.
„- Cred că mă aflu în centrul unui imens atac bioenergetic. Dacă altădată reuşeam să vorbesc fără nici o problemă pe Skype cu Kogălniceanu şi Napoleon, de la o vreme comunicarea este tot mai proastă. De pildă, în discuţia de aseară cu Bismarck s-a interpus deodată un dialog între Pogor şi Titu Maiorescu, cei doi certându-se care să achite nota de plată la Bolta Rece. A trebuit să fac eu cinste c-o Frâncuşă, că altfel nu scăpam de ei!
– Azi, în timp ce-l priveam pe Dan Cârlan vorbindu-le primarilor din judeţ în Sala Galbenă a Prefecturii, mi s-a confirmat că acesta nu este trimisul Guvernului, ci mesagerul reptilienilor din casa cu absidă a regnului jupiterian. La un moment dat, a băut din paharul cu apă de la prezidiu şi m-a privit drept în ochi, încercând să mă domine psihosenzorial şi să mă facă să mă duc la farmacie să iau reţeta aia compensată, dar am reuşit să-i rezist! De parcă n-aş şti că Xanaxul e făcut din colţi de Amaglendoni pisaţi şi îmbibaţi cu ulei de Xilithol de pe planeta Krypton!
– E clar, Cârlan pregăteşte un masiv transfer energetic care să-i teleporteze pe primarii ACL în rândurile PSD. L-am văzut cum alegea roşiile în piaţă. Cu grijă, le căuta pe alea mai grase, mai zemoase, mai roşii! Apoi, în intersecţie, privea cu respect, în poziţie de drepţi, culoarea roşie a semaforului. Hai, domnu’ prefect, oi fi eu prost, dar nu sunt daltonist, ce naiba!
– Aseară m-am întâlnit cu domnul preşedinte Vasile Blaga. Ieşea de la Şarpele Roz şi era foarte roşu la faţă. Am rămas interzis. Oare şi domnul Blaga să fi devenit parte a imensei conjuraţii care transmite mesajele subliminale ale trădării? L-am întrebat dacă totul e în ordine, pentru că e purpuriu la faţă. Zâmbitor, domnul preşedinte m-a luat de braţ, spunându-mi: <<Dragă Andrei, nu-ţi fă griji, zău aşa. După o friptură-n sânge şi-un vin roşu, ai vrea să fiu gălbejit ca un liberal?>>”