Varujan Vosganian şi Grigore Crăciunescu, doi fruntaşi liberali ieşeni, s-au întâlnit săptămâna trecută în cabinetul celui din urmă. Nu e vorba de cabinetul parlamentar, ci de cel stomatologic, Grigore Crăciunescu fiind un dentist din Paşcani înainte de a fi parlamentar de Iaşi. Intrigată de postura de pacient a lui Varujan Vosganian, „Bârfa de Iaşi” a fost curioasă să afle ce au discutat cei doi. Redăm mai jos dialogul, uşor bruiat de zumzetul frezei mânuite de Crăciunescu.
Varujan Vosganian: Deci, Grig, cam asta vreau de la tine: întăreşte-mi un pic dinţii din faţă. În ultima vreme, n-am mai muşcat nimic. Păi, în tinereţe, eram un adevărat buldog al politicii româneşti.
Grigore Crăciunescu: Aha, aşa, cam ca Vasile Blaga, nu? Gura mare!
Măi, ştii cum mă ţineam cu dinţii de scaunul de parlamentar de Iaşi? Iar acum mi-e că, dacă mă ia unu’ tânăr la pumni electorali, îmi sar toate măselele din gură.
Mda, ştiu senzaţia. Nici eu nu-s mai breaz. De când nu mai sunt în fruntea Paşcaniului, parcă nu mai am spor. Ehei, primar fiind, codrii Paşcaniului cutreieram…Te doare unde apăs acum?
Nu, nu…Au! Da! Aşa mă simt şi eu în politică, al nimănui. Ştii, eu sunt economist, dar cel mai în largul meu mă simt în spaţiul literar. Ai văzut că sunt propus pentru premiul Nobel, da?
Ei, brava! Nu ştiam. Cât ai cotizat pentru treaba asta? Scuipă!
Ptiu! O groază de bani. Păi numai spaţiul de publicitate de la Radio Erevan m-a costat o avere. Bine, oamenii şi-au făcut treaba, au turnat o grămadă de bancuri cu mine.
Uite, mie asta-mi lipseşte, charisma ta. Sunt cam sec de felul meu, nu sunt făcut pentru băi de mulţime, de pildă. Clăteşte!
Gâlgâlgâl….Da’ nu-i mare lucru cu masele, Grig. Ca să zic aşa, totu-i să nu te uiţi în gura lumii.
Păi cu asta mi-am câştigat pâinea până am intrat în politică! Acum se uită toată lumea în gura mea.
Aşa, şi? Foloseşti apă de ploaie drept apă de gură.
Hm, ştii ce mă gândeam să fac, ca să captez mai multă audienţă? Să-mi tatuez o săgeată pe dintele ăsta galben. O să par mai incisiv, chiar dacă e vorba de premolar.
Prostii! Ascultă, Grig, tehnică meseriaşă la mine. Nu sunt specialist, dar îţi recomand următoarea chestie: pune-ţi nişte dinţi de aur fix în faţă. Chiar dacă vei spune numai dume, măcar vei fi un politician sclipitor!