Cinematograful Victoria a fost, duminică, 16 octombrie, gazda spectacolului de gală al filmului ,,Loverboy”. De la eveniment nu au lipsit regizorul Cătălin Mitulescu, producătorul Daniel Mitulescu şi actorii Ada Condeescu şi George Piştereanu. Şi, ca în vremurile bune, ieşenii au venit în număr foarte mare pentru a urmări un film bun cu aceiaşi protagonişti din ,,Eu când vreau să fluier, fluier”.
,,Filmul are premiera la Festivalul de la Cannes şi spune povestea lui Luca, personaj interpretat de George Piştereanu, un tânăr de 20 de ani, care seduce femei pentru a le plasa unei reţele de prostituţie. Iubita sa este Veli, o fată de 15 ani, dintr-un sat sărac din zona Hârşova, interpretată de Ada Condeescu. Filmul tratează problema traficului de persoane în România şi totodată o poveste de dragoste neobişnuită a unui tânăr care îşi trăieşte viaţa la maxim”, ne declară Daniel Mitulescu.
,, Luca, este un… loverboy care trăieşte după propriile reguli şi care face primul pas în a fi proxenet. Nu pot spune că mi-a fost foarte greu să intru în pielea personajului deoarece mai cunosc trei Loverboys”, completează George Piştereanu.
Adei Condeescu în schimb, nu i-a fost la fel de simplu să o interpreteze pe Veli, o fată cu o vârstă atât de fragedă. Aceasta face totul în numele dragostei pe care ea o înţelege în felul ei.
#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 33%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}
,, Mi-a fost greu deoarece adolescenta provine dintr-un mediu foarte diferit faţă de cel în care am crescut eu şi de aceea a trebuit să iau totul de la capăt alături de producător. În plus, scena în care trebuia să fac sex cu un alt băiat decăt iubitul meu a fost la fel de greu de interpretat, însă mi-am dat seama ca Veli se bazează pe instinct şi dragoste foarte mult”, ne mărturiseşte ea.
Povestea din Loverboy, este inspirată din fapte reale şi poate fi atât pentru tinerii de 14 ani cât şi pentru cei mai maturi, de 50 de ani. Oricum, totul e permis în ziua de astăzi, nu-i aşa?