Cunoscutul realizator TV Rareș Bogdan își face planuri de viitor, în cazul în care nu va mai putea lucra în sectorul media. Într-o postare pe facebook, Bogdan spune că se așteaptă ca, alături de alți jurnaliști negri în cerul gurii , să fie trimis să contrinuie la realizarea unor proiecte de interes național.Redăm postarea:
„Pe o Televiziune aseară doi domni se întreceau în a mă acuza că am pus focul de la Colectiv și că am incendiat acum România împreună cu Președintele 🙂 Interesant, mai suntem vreo 500.000 de mii și ceva care probabil vom fi acuzați la fel și vom fi trimiși sau în cel mai adânc abataj sau să lucrăm la Canalul București-Dunare! Cei foarte răi cum sunt Oreste vor fi trimiși la Stuf în Deltă 🙂 Nu știu ce vor face cu „multinaționalele” cele rele care au fost luate de către președinteke Comisiei de Control al SRI, domnul Tu-tu-ianu la ochi, probabil ele vor fi băgate în dubă împreună cu domnul facebook!”