„Să te fereşti, fecior, de Împăratul Roşu şi de Spânu. Marius Spânu”. Povaţa părintească primită de Harap Alb se potriveşte ca o mănuşă electoratului din Tătăraşi, căruia derutatul pedelist îi cerşeşte voturile pentru un nou mandat. Cunoscut, mai degrabă, de pe urma frazelor deliranto-găunoase gurguţate la ceas de seară prin studiourile de televiziune dâmboviţene decât prin iniţitive legislative în folosul cetăţenilor, profesoraşul din Hârlău a uitat cine l-a trimis în Palatul Parlamentului. Prin urmare, la dă cu flit celor care l-au votat ori de câte ori aceştia îi solicită sprijinul.
„Am avut o problemă cu utilităţile şi credeam că domnul deputat mă poate ajuta. Am mers la cabinetul său parlamentar, unde o domnişoară foarte politicoasă mi-a explicat că dl. Spânu este plecat la Bucureşti. Asta se întâmpla acum şase luni, timp în care mi-am rezolvat problema de unul singur. Zilele trecute, însă, am fost sunat de la cabinetul lui Spânu. Aceeaşi domnişoară m-a întrebat de ce nu am mai trecut pe la cabinet, că ei tot m-au sunat, ceea ce este complet eronat. I-am şi replicat că minte şi că nu m-a căutat nimeni, iar eu nu mai aveam de ce merge în audienţă din moment ce rezolvasem problema. Acum, că e campanie, înţeleg de ce am fost sunat: e nevoie de voturi. Pe-al meu l-a pierdut cu şase luni în urmă”, ne-a declarat nea Puiu, comerciantul de carte şi presă scrisă din apropiere de Piaţa Chirilă.
Concluzia acestei povestioare, cât se poate de reală, este dat chiar de motto-ul de pe site-ul deputatului: „Lumea nu e primejdioasă din cauza celor puţini care fac rău, ci din cauza celor mulţi care privesc şi nu fac nimic”. Este şi cazul lui jupân Spânu, pe care-l doare la bască, şi nu doar acolo, de problemele cetăţenilor.
Vasile Bla-Bla
Chichirău a „uitat” să transmită urări de Crăciun şi de anul nou!
Pentru unul din cei 17 parlamentari de Iaşi, anul 2017 s-a încheiat pe 23 decembrie. Cel puţin aşa reiese după ce arunci o geană pe…