Dacă pe la conferinţele de presă pe la Iaşi nu prea îşi mai face apariţia, deputatul Varujan Vosganian e foarte activ pe blogul personal, unde postează cu o frecvenţă de invidiat. Printre ultimele însemnări de-ale liberal-democratului menţionăm recorduri după recorduri în ce priveşte creşterea economică, dar nu de azi, de ieri, ci tocmai din vremea lui Tăriceanu.
Astfel, Vosganian este nostalgic după perioada lui 2008, când Tăriceanu era şef la Palatul Victoria, el era şef la Finanţe, iar România înregistra un „record absolut de investiţii publice”, de 6,7% din PIB, dublu faţă de fostul guvern tehnocrat al lui Cioloş. Acuma, nu neagă nimeni performanţele şi nici statisticile, căci, vorba ceea, cifrele nu mint niciodată! Ne aducem cu toţii cum economia duduia, iar după aceea s-a ales praful de ea.
Trist este că, dacă până acum avea propriii aplaudaci pe forumuri sau pe Facebook, acuma a ajuns să se cam laude singur. Mai mult, ne întrebăm dacă Vosganian se mai află la guvernare sau în opoziţie. Că poate ar mai găsi nişte realizări, să le aflăm şi noi, nu doar de pe bloguri. Vorba ceea: laudă-mă gură…