Demisia lui Cristian Adomniţei din fruntea organizaţiei judeţene Iaşi a PNL a lăsat loc liber pentru luptele dintre pretendenţii la tron. Oamenii din jurul său au o acută dorinţă de eliberare, similară cu cea pe care o resimţi când aştepţi un sfert de oră să se elibereze toaleta gării după ce ai băut şapte beri la bufetul de pe peron. Lupta e deschisă, iar la victorie se gândesc şi doi dintre noii fruntaşi liberali, Dragomir Tomaşeschi şi Dumitru Oprea, cărora le-am surprins o frântură de discuţie în Podu Roş.
Dragomir Tomaşeschi: Salut, nea Mitică, ce faci prin sediu la ora asta târzie din noapte?Dumitru Oprea: N-am somn. Lupta asta m-a făcut şi mai nervos. Aşa că am ieşit la o plimbare nocturnă, poate îmi liniştesc lupta intestină pentru putere. Dar tu ce faci pe aici?
Nimic deosebit, puţină mişcare. Flotări, genoflexiuni, exerciţii de forţă civică.
Dar tocmai aici, în biroul lui Cristi, ţi-ai găsit să transpiri ca un hipopotam?
Mitică, tu nu ştii, dar afli acum. Transpiraţia mea acţionează ca o agheazmă. Alungă spiritele malefice. Nu râde, chiar am puteri paranormale. Uite, fac o tumbă în faţa matale şi mă transform în avocat de succes. Vrei să vezi?
Nu, Dragomire, eu sunt om bătrân, nu prea cred în ocultisme din astea. Mie îmi trebuie ceva concret, un scaun de care să mă agăţ, să-l pipăi şi să urlu: Este! Uite, cum e fotoliul ăsta al lui Cristi. Ia stai, a umblat careva la el? Cam scârţâie şi parcă are rolele înţepenite.
Am stat eu mai devreme în el. Or fi ruginit de la transpiraţie. Dar mie îmi place şi-aşa, cu forma asta dictatorială, pardon, directorială.
Da, trebuie să recunosc… ce Ginseng, ce Viagra, fotoliul ăsta e un adevărat izvor de energie!
Sănătate curată, nea Mitică! Dar şi adrenalină cât cuprinde. Ia uite cum se roteşte! Hm, ce zici? Parcă te-ai urca în carusel la bâlci. Uşor, Mitică, să n-ameţeşti!
Da’ ce-s eu, cetăţeanul turmentat, ca să ameţesc? Eu ştiu cu cine să votez, dragule. Ia vezi, mi se pare mie sau ai primit un email de la centru? Întoarce monitorul spre mine, să văd şi eu.
Stai oleacă, e un mesaj codat. Aşa am convenit cu băieţii de la centru, ca să nu ne mai apară naibii mesajele prin presă. Mi-au promis că îmi vor spune cine va fi şeful nostru la Iaşi. O clipă…aşa, ia să văd ce spune: „Limba de vită. Mod de preparare: Se lasă să fiarbă în suc propriu. Se scoate din cuptor şi se înmoaie bine cu unguent. Se curăţă într-o baie de mulţime, se aşează într-un bol mare şi apoi vă puneţi pofta-n cui”. Ah, recunosc aroma şefului!!