Disperați am luat Tudorul la pas și am intrat la Magic Pizza. Ne-a mai venit inima la loc. Pe masă au apărut iute niște bruschete care arătau atât de senzațional că nici n-am avut curaj să le gust de frica aportului lor în calorii. Doamnele au trecut însă repede la niște profiteroale (profiteroluri?) gigantice, acompaniate de niște sticluțe mici de vin licoros, de ăla de la Murfatlar.

Pe lista de vinuri am găsit un Chardonnay de California care chiar mirosea a vin. L-am gustat cu inima îndoită de experiența de la Belleville, dar i-am făcut o nedreptate. Era foarte bun și costa doar 30 de lei. Ceea ce pentru o sticlă de vin la o crâșmă e insignifiant. Motiv pentru care am pornit un fel de caravană a sticlelor către masa noastră. Care a sfârșit în scârbă. La propriu, fiindcă ultima sticlă nu era tocmai bună, dar gazdele ne-au înlocuit-o fără probleme și chiar cu scuze. Frumos din partea lor.

Între timp, priveam și noi la tinerelele alea care ne serveau, care la rândul lor priveau la noi, moșnegi albi la păr, care scoseseră două doamne în oraș de Ziua Femeii.  Dar nu ne păsa. Zău că în Tudor parcă m-am simțit mai tânăr. De-a dreptul puștan m-am simțit însă când a venit nota de plată. Partea noastră a fost 50 de lei. Și asta mi-a adus aminte că, în liceu, două profiteroale, două cafele și două brifcoruri la cofetăria Opera costau tot cam atât. Să mai zici că istoria nu se repetă.