Da, studenţii mănâncă mult mai bine cu bani mai puţini decât bolnavii! Pacienţii Spitalului „Sf. Spiridon” au un meniu săracăcios, în ciuda faptului că pentru fiecare persoană se alocă incredibila sumă de… 17 lei pe zi.
“Cei care sunt la un regim mai strict, primesc la masă o supă strecurată, ceai fără zahăr şi pâine neagră. Meniul mai consistent îl au bolnavii de la Oncologie, pentru că au nevoie de proteine. Câteodată, se mai dă şi câte un fruct, dar nu tot timpul, din cauza lipsei de fonduri. Fiecare are 17 lei pe zi. Suma aceasta e de foarte mult timp. Nu e o noutate”, spune Diana Cimpoeşu, şefa SMURD Iaşi.
În schimb, studenţii pot pleca ghiftuiţi de la catina Universităţii „Al.I.Cuza” cu doar 10 lei, în care intră felul 1, 2 şi desertul, plus apă sau ketchup din partea casei.
O ciorbă, la cantina din „Titu Maiorescu”, de exemplu, costă între 2 -2,5 lei, un cordon bleu 5 lei, un piure de cartofi 2 lei, un pilaf cu legume la fel, un cârnat 4,2 lei iar o prăjitură 1,8 lei. Mai mult decât atât, cei de la cantină schimbă meniul în fiecare zi, pe când la spital, mai rar. Dacă am analiza meniul celor de la Spiridon, cu siguranţă am descoperi că ingredientele folosite pentru un cazan de supă ar costa cel mult 20 lei, bani cu care poate fi hrănit un întreg palier.