Faptul că o apără pe Elena Udrea i-a adus avocatului ieşean Marius Striblea o expunere naţională fără precedent. Doar marţi şi miercuri seară, când Udrea a fost reţinută şi ulterior arestată preventiv, Striblea a fost în direct, concomitent, pe cinci posturi tv de ştiri, minute în şir. Nu mai punem la socoteală şi apariţia în jurnalele televiziunilor generaliste. Ca o comparaţie, pentru o aşa expunere media în prime time, o companie ar trebui să plătească în contul publicităţii respective sute de mii de euro.
De câteva zile Elena Udrea, fost ministru al Turismului, ține prima pagină a ziarelor din România și deschide toate jurnalele de știri. Numele său este pe aproape orice breaking news anunțat de posturile de televiziune. Cum era de așteptat, miercuri seară, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis ca Elena Udrea să-și petreacă următoarele 30 de zile în arest preventiv fiind acuzată de luare de mită în dosarul Microsoft. Anunțul a fost făcut de avocatul acesteia, Marius Striblea, decanul Baroului Iași. Aşadar, Udrea este apărată în dosarele Microsoft și Gala Bute de Alexandru Chiciu, fost procuror anticorupție, și de Marius Striblea, decanul Baroului Iași.
Clienţi unul şi unul
Dar Elena Udrea nu este primul nume sonor de care se ocupă decanul avocaților ieșeni. Multe persoane cu funcție care au avut și au probleme cu legea sunt reprezentate de Striblea. Spre exemplu, avocatul este și apărătorul soților Carmen și Gheorghe Dorobăț, ambii arestați pentru luare de mită în dosarul UMF. Foști vicepreședinți ai Consiliului Județean, Victor Chirilă și Constantin Adăscăliței, au fost și ei reprezentați în dosarul interceptărilor de Marius Striblea. Culmea, în acel dosar nu se știe nici în ziua de astăzi oficial cine a dispus interceptarea celor doi vicepreședinți, pentru ce erau ei acuzați și cum s-a încheiat dosarul. Marius Striblea nu a apărat doar politicieni sau persoane cu funcții publice. Din cv-ul său de avocat fac parte și interlopi. Membrii clanului Corduneanu au fost și ei apărați de Marius Striblea în mai multe dosare în care erau acuzați de infracțiuni grele precum trafic de persoane, proxenetism, înșelăciune etc. Și pe frații Bogdan și Răzvan Măraru, interlopi din Piatra Neamț, îi apără tot Marius Striblea. Fotbaliștii Ionuț Bâlbă și Daniel Pancu au fost și ei reprezentaţi tot de Striblea în dosarele în care au fost judecați pentru că au condus aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Onorarii grase
Mulți dintre inculpații apărați de Striblea fie au câștigat procesele, fie au primit pedepse minime. Așa se explică de ce Marius Striblea era și este considerat unul dintre cei mai scumpi avocați din Iași. Spre exemplu, în 2007, Striblea era evaluat la 130.000 de euro anual. Se implica doar în dosare penale cu nume grele, gen interlopi sau oameni de afaceri. Unul dintre oamenii de afaceri apărați la acea vreme de Striblea este liberalul Cristian Maftei, anchetat în dosarul ”Mită la prefect”. Deşi a fost condamnat la închisoare cu executare, Maftei a fugit din țară și este dat în urmărire națională și internațională. Chiar dacă a apărat numai nume grele de interlopi, politicieni și oameni de afaceri, Marius Striblea a intrat și el în vizorul procurorilor Direcției Naționale Anticorupție. În aprilie 2009, procurorii au cerut interceptarea telefoanelor lui Marius Striblea şi ale altor trei avocaţi, a unei judecătoare şi a unor oameni de afaceri. Cercetările în cauză au fost demarate după ce procurorii anticorupţie au adunat informaţii că Vasile Călin (fost Corduneanu), arestat în urma scandalului cu focuri de armă dintr-un bar din Iaşi, urma să fie pus în libertate prin mituirea cu 100.000 de euro a unui judecător. În cele din urmă, suspiciunea nu s-a concretizat.
A lucrat la cabinetul lui Vlasov
Marius Striblea s-a născut pe 28 august 1974, la Suceava. Absolvent al Liceului Teoretic Petru Rareș din Suceava în anul 1993, a urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași finalizându-le cu o medie a anilor de studiu de 9,79. Examenul de licență a fost susținut în anul 1997 și promovat cu media 10. Lucrarea de licență se intitulează “Societățile anonime în comerțul internațional”. Marius Striblea a urmat cursuri de studii aprofundate (master) în cadrul Facultății de Drept din cadrul Universității Al.I. Cuza din Iași imediat după absolvirea facultății, pe specializarea „Drept internațional public și privat”. În 1998 le-a absolvit cu lucrarea de dizertație „Constituirea societăților anonime în dreptul comparat”, notată, de asemenea, cu 10. Cariera profesională a lui Marius Striblea a început în octombrie 1997 când a acceptat un post de avocat stagiar în cadrul Baroului la Cabinetul individual de avocatură „Vasile Olteanu”, iar la scurt timp, în noiembrie, a devenit avocat stagiar în cadrul Societății Civile Profesionale de Avocați „Vlasov & asociații”. După doi ani a susținut examenul de definitivare și a devenit avocat definitiv în cadrul Baroului și, în primă fază, colaborator în cadrul Societății Civile Profesionale de Avocați „Vlasov & asociații”. În martie 2001 a devenit avocat asociat în societatea menționată. Începând cu data de 4 ianuarie 2002, Marius Striblea este titular al Cabinetului Individual de Avocat „Marius Sebastian Striblea”, din Iași. În primăvara anului 2011 s-a înscris în cursa pentru șefia Baroului Iași pe care a şi câştigat-o.