* după rezultat, unii ar spune că a fost blat * pentru cine a fost în tribunele din spate de la Polivalentă, însă, faza finală a Cupei Coabitării a însemnat mai mult decât fotbal * spectacol total, goluri cât cuprinde, lovituri de departajare şi majorete una şi una…
Pentru cine credea că le-a văzut pe toate în viaţa asta, ei, vă spunem noi că n-aţi văzut nimic până acum! „Cupa Coabitării”, căci despre ea vom vorbi în cele ce urmează, şi-a desemnat câştigătorii într-un mare stil, aşa cum stă bine unei competiţii care se anunţă, pentru sezonul viitor, una de mari ambiţii şi de mare angajament.
După cum vă informam şi săptămâna trecută, după primul week-end futbolistic aproape profesionist, măreaţa competiţie a fost organizată la iniţiativa unui grup restrâns, dar numeros de presari, în total vreo 13 instituţii media, atâtea câte au mai rezistat ele în picioare după ce le-a măturat valul nemilos al crizei. Pe lângă de scribii de la gazete și cei cu degetul pe smartfon s-au mai alăturat mişcării sportive echipele instituţiilor care au pâinea şi cuţitul în Iaşi, adică Primăria, Prefectura, CJ-ul şi, nu în ultimul rând, partidele politice (ordinea o puneţi dumneavoastră). Iar după un prim week-end de încălzire, în care s-a jucat, ca să spunem aşa, faza grupelor, talentele s-au decantat sâmbăta şi duminica trecută, cu meciuri care au făcut toţi banii (deşi intrarea a fost cât se poate de gratis!) şi, pe alocuri, de infarct…
Spectacol şi dureri de inimă la confruntarea presarilor
Spectacol total au oferit echipele de ziarişti „Squadra Mahmura” şi „Raimu Yashi” (adică, na, „Teii Iaşului”) care, deşi s-au confruntat pentru locurile 5 şi 6 ale competiţiei, s-au bătut până în minutul 120 (de fapt, au fost vreo 45 de toate, cu tot cu pauză şi cu recuperarea mingilor de peste gardul de la Polivalentă).
În final s-au impus „Teii” neîmblânziţi, dar asta doar după loviturile de departajare, unde ne-a stat inima-n loc la paradele portarilor sau la şuturile în bară ale presarilor. Scor final: 7-6, după remiza nulă înregistrată în timpul regulamentar de joc.
Iar dacă Prefectura a avut un cel mai uşor meci, câştigat la masa verde (pentru neprezentare) împotriva vecinilor de Casă Pătrată de la CJ, PSD a administrat un sec 4-1 colegilor de Uniune de la PNL, alimentând şi mai tare zvonurile potrivit cărora ar coabita la guvernare doar de ochii lumii, până la europarlamentarele de anul viitor…
Primarul joacă numai pe mize mari
Astea fiind zise, toţi ochii au fost aţintiţi spe finala mare, unde la centrul terenului au făcut schimb de fanioane echipele Primăriei şi PDL-ului. Spre diferenţă de meciurile din grupe, PSD a apelat pentru finală la piesa cea mai grea a angrenajului, nimeni altul decât primarul Gheorghe Nichita. Acesta a rezistat în teren toate cele 40 minute, dar pe post de coordonator, deşi pe la meciurile jucate seara prin Copou se zice că îi place mai mult faza de atac. De partea cealaltă, pedeliştii au fost conduşi de deputatul Petru Movilă, învăţat cu greul atât de la luptele de gherilă din filială, cât, mai ales, de la meciurile selecţionatei de fotbal a Parlamentului. Scor final: 3-0, fără suspiciuni de blat, deşi unii dintre viitorii foşti colegi ai lui Petrică n-ar băga mâna-n foc pentru asta…
Punem punct, aici, cronicii unei competiţii pe parcursul căreia 90 de jucători au marcat nu mai puţin de 90 de goluri, adică un gol de căciulă, ca să nu rămână nimeni nesatisfăcut şi să spună că a alergat degeaba. Aşteptăm cu interes mişcarea de la anul (să nu care cumva să vă gândiţi la Mişcarea Populară!), asta nu înainte de a mulţumi şi fetelor din tribună, din câte-am înţeles chiar colege de breaslă de-ale bârfitorilor, care au încurajat furtunos echipele de presari prezente în competiţie. Ce vă mai place vuvuzeaua…
Vuvuzel Mahmurul
Declaraţii după competiţie:
primarul Gheorghe Nichita: „Important este că s-a făcut mişcare şi că învăţăm un lucru: în echipă, uniţi, dacă vrem să câştigăm întotdeauna”
deputatul Petru Movilă (PDL): „Prin neşansa altor echipe, noi am avut cea mai bună echipă dintre partidele politice”
viceprimarul Mihai Chirica(PSD): „Am avut o echipă extraordinară, mulţumim tuturor celor care s-au implicat”
Cip Paraschiv, şeful DJTS: „Felicit autorităţile care, prin forţa exemplului personal, au promovat un stil de viaţă sănătos”