Meniu de criză la Motelul Bucium: sărăţele, pişcoturi şi …apă plată

Motel Bucium

Motel Bucium

Criza economică care s-a instalat binişor de mai bine de doi ani (dacă nu dintotdeauna) pe meleagurile României, a lovit atât de tare instituţiile bancare încât acestea nu au bani nici măcar de acele protocoluri pentru a-i oameni (cum suntem noi, cei de la „Bârfa”) cum se cuvine pe vajnicii scribi-jurnalişti ce trebuie să le facă publicitate gratis în paginile tipăriturilor în domeniu.

Recent, în cadrul unei conferinţe de presă organizate cu mare tam-tam de către reprezentanţii BCR Asigurări Vienna Insurance Group, la Motelul Bucium, toţi partenerii de afaceri, invitaţii şi jurnaliştii prezenţi, au fost serviţi cu sărăţele, pişcoturi şi …apă plată de parcă bancherii români (n.r. – săracii de ei), au ajuns demult la fundul sacului. Şi unde mai pui că întâlnirea cu pricina a fost organizată într-unul din restaurantele cu pretenţii aparţinând unuia dintre îmbogăţiţii peste noapte a tranziţiei româneşti. E vorba, v-aţi prins, de chiaburul bârlădean Sile Puşcaşu, patronul firmei Unistil. Dar ceea ce a atras atenţia şi mai mult au fost două termosuri de cafea, care stăteau stinghere pe un colţ de masă, nu mai mari de 2 litri fiecare, şi în spatele cărora erau aşezaţi ca la pomană 10 – 15 invitaţi. Unde mai sunt bairamurile de altădată domnilor bancheri, cu râuri de vodcă, whisky-ane, şampanie franţuzească, icre negre, somon şi fructe de mare? Aţi sărăcit chiar de tot, ori vă place să vă daţi aşa, de sanchi, calici, cinstiţi şi cu sufletul în rai, la fel cum obişnuia să se prezinte ex-preşedintele nostru cu trei trandafiri roşii la butonieră: Ion Ilici Iliescu?

Chiul în masă de la paranghelie

Revenind la pseudo-masa rotundă sinistră de la Bucium, după sfertul de oră academic, mai bine de jumătate dintre invitaţi au ieşit din sala de conferinţe, unii invocând probleme personale, alţii… de serviciu.
Dar ca să încheiem într-o notă de optimism să vă spunem totuşi ce s-a petrecut la Motelul lui Sile Puşcaşu. Ei bine, tartorii ieşeni de la BCR Asigurări au lansat  o aplicaţie informatică în premieră pentru piaţa de asigurări din România. Este vorba de o aplicaţie ce permite oricărei persoane care are un telefon de tip smartphone cu platforma Apple sau Adroid să anunţe în timp scurt producerea unui accident de orice gen. Fie că este vorba de accidente rutiere, incendii, inundaţii sau alte tipuri de evenimente nedorite, această aplicaţie informatică îi ajută pe cei care o folosesc să ajungă mai repede în dialog cu reprezentanţii firmei de asigurări. Şi-atât. Restul, când veţi afla pe pagina noastră de reclame…



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *