Lucrează cu lemnul aproape de când se știe. Și meseria a învățat-o în acest domeniu pe care “l-a furat” de la tatăl si de la bunicul său. Vasile Neamțu, din județul Neamț, satul Nemțișor vine an de an la târgul meșterilor populari de pe strada Lăpușneanu, de fiecare dată cu obiecte noi, pe care publicul le admiră. „Cei care doriţi, mă puteţi găsi lucrând în curtea casei mele sub bolta unui bătrân rug de vie, acolo unde, cu dragoste şi pasiune, îmi las amprenta pe îmbinarea lemnelor strâmbe, dând formă unor obiecte diverse, precum leagăne pentru copii, mese în picioare strâmbe, fântâni, căruţe, scăunele, băncuţe, măşti şi multe altele”, povestește unul dintre ultimii meșteri populari, păstrător al unei tradiții ce trage să moară.
De cât timp vă pasionează meșteșugurile populare?
Din copilărie. Am învățat de la bătrânii mei, de la tata și bunicul. Ei lucrau în lemn. Când m-am mai deșteptat, am făcut oleacă de școală de mobilă, profesională. Pe timpul Răposatului, că-s dus înainte cu vârsta. Și de vreo cinci ani m-am gândit să mă profilez pe lucrările acestea populare, pentru că am văzut că din ele se pierd. Dacă nu le ținem noi, care le mai avem în sânge, se cam duc la vale. Și m-am apucat de făcut cărucioare, mese tradiționale, scaune, măști, tobe, urși, capre am făcut. Eu cu familia.
Ați transmis pasiunea și familiei dumneavoastră?
Cu nevasta și cu două nepoate lucrez. Am o nepoată care face picturi. A făcut și pe lemn. Ce rămânea de la mine, de la ce lucram, ea șlefuia și le picta. Mai am și alți copii, de la alte nepoate. Sunt mici și vin și stau pe capul meu. Nu prea mai am eu timp să mă ocup de ei, că pe ei i-ar interesa. I-aș învăța, de dragul tradițiilor, că mi-e drag să le țin. Dacă la Paște mă pune cineva să lucrez ceva, la Paște fac. De vreo zece ani colecționez și vechituri. Tot felul. La mine acasă nu e ca la muzeu. E ca la două muzee, după părerea mea. Doar că nu-s puse cum trebuie, nu-s puse în vitrină.
În afară de meșteșugurile tradiționale aveți și un alt loc de muncă, un alt venit?
Mai fac și lucruri rustice. Fac balansoare, mese. Meșteșugurile sunt un hobby, nu ca să trăiesc din ele. E cam greu să trăiești din ele. Mai am și alte probleme. Dar asta mi-a căzut la suflet și nu pot să renunț.
Participați în general la târguri de profil?
Merg numai unde sunt invitat. Mergem cu asociația. Cu participarea ne ajută în general organizatorii. Directoarea Ichim de la Muzeul Unirii ne invită. Și asociația ne ajută. La cazare se implică tot doamna de la Muzeu, e atentă cu noi. Bine, și noi mai sponsorizăm cu o mască, o băncuță, că așa-i treaba.
Cât lucrați la realizarea unei măști tradiționale de Sărbători?
Depinde. Pot să lucrez și o zi, depinde în ce situație mă aflu. Dacă am condiții bune de lucru până-n prânz o termin. Dacă ai obișnuința lucrării, merge repede. Dar suntem apreciați. Cine vine și vede lucrările stă și se uită, admiră. Care are atracție să țină tradiția cumpără, care nu, se uită și pleacă mai departe, le admiră, le fotografiază, să aibă o aminitire măcar.
De Sărbători ce faceți?
Stăm pe lângă casă și primim urători, colindători. A doua, a treia zi de Crăciun mai mergem și noi cu colindatul, să facem niște scamatorii, că nu putem să uităm ce-am făcut până acuma. Trebuie să ne păstrăm tradiția. Dacă n-o păstrăm noi, atunci cine? Urmașii uită.
