Fac românii ce fac şi iar intră în gura lumii. Când nu scoatem cerşetori de prin canale, când nu căutăm Elodii prin codrii patriei şi nici nu trimitem orfanii la furat prin străinătate, ne ocupăm de animalele vagaboande. De alea rele, care au ajuns să sperie o lume întreagă.

Cazul copilului ucis de un maidanez la Bucureşti a făcut înconjurul galaxiei şi pe bună dreptate. Ce s-a întâmplat în Parcul Tei este foarte grav. Nu vrem să trăim durerea familiei şi nici chinurile în care băieţelul de patru ani şi-a dat suflarea. Vrem doar să discutăm despre o problemă care există în fiecare aşezare, fie sat sau oraş, din România: animalele fără stăpân!

Locatarii care nu plătesc impozit

La Iaşi îi vezi peste tot. Prin Piaţa Unirii, prin staţiile de tramvaie, în pieţe şi pe lângă conductele pe care dorm boschetarii. Li se spune „prietenii omului” atunci când sunt cuminţi şi „pericol public” atunci când mârâie.

Opinia publică sare mereu în sus şi urlă către Primărie când sunt probleme. Câinii vagabonzi atacă şi la Iaşi, nu numai la Bucureşti. Colţii lor se înfig în orice pulpană le trece pe sub nas, fie ea de domn ori de amărăştean.

Primăria face şi ea ce poate: adună în adăpostul de la Miroslvana blănoşii cu colţi de oţel şi plăteşte hingherii pentru treaba asta. Hingherii fac şi ei ce ştiu: aruncă lasoul în jurul grumazului lui Azor cel Rău ori îi induce vise frumoase cu ajutorul tranchilizantelor recomandate (atunci când sunt bani) de către medicul veterinar. Oamenii de la adăpost fac şi ei ce li se spune: hrănesc câinii vagabonzi (cu mai mulţi bani decât alocaţia unui copil) şi le rânesc cuştile.

Până aici totul pare un plan care merge aşa cum merge. Uneori bine, alteori mai puţin bine, iar atunci sunt victime colaterale. În scenă intră medicii de la Urgenţe, care cos rănile lăsate de animalele slobode.

Babele, cei mai buni prieteni… ai câinilor

Ce nu prea se vede este reacţia asociaţiilor de protecţie a animalelor. Nu ne referim la atitudine, care este una de scandal, ci la măsurile efective. În afară de fundaţia austriacă Vier Pfoten, care pe banii ei sterilizează câinii şi-i mai trimite peste hotare la stăpâni grijulii, restul nu fac mare lucru. Critică Primăria şi măsurile agresive luate împotriva câinilor.

Mai mult, iau apărarea babelor care au aciuat pe lângă porţile caselor ori scările de bloc tot felul de vieţuitoare care şi-au luat în serios rolul de Cerber. Pe aici nu se trece, mârie Azor, iar dacă îl ignori, te trezeşti că-ţi sare la beregată. De babele astea iresponsabile nu vorbeşte nimeni, iar Poliţia, în loc să le amendeze, le ignoră.

Nimeni nu pare a vedea că trotuarele sunt pline de produse metabolice ale javrelor (există şi alte cuvinte pentru a le descrie) și cu toţii ignoră perioadele de năpârlire, când te sufoci cu ghemotoacele de blană, sau – mai rău – cele de călduri, când riști să rămâi, în cel mai bun caz, fără pantaloni.

Sprint forţat

Cine n-a fost alergat niciodată în viaţa lui de un câine nu crede că episodul poate lăsa traume pe viaţă. Nu vorbim de haitele care înconjoară tomberoanele de gunoi şi pe lângă care trebuie să le prelingi ca să nu fii observat, ci de javrele care îşi fac veacul pe lângă blocuri.

Cazul copilului de la Bucureşti nu este singular. Micuţi răniţi de animalele vagaboande au mai fost şi de fiecare dată s-au promis măsuri şi nu s-a făcut nimic. Acum pe fir a intrat Parchetul General, care l-a chemat la audieri pe şeful Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) din București, Răzvan Băncescu, un personaj care ar trebui să aibă grijă de Parcul Tei, unde a avut loc tragedia. Suntem curioşi să aflăm rezultatele şi să vedem extrapolările în restul ţării.

Însă, flerul nostru ne spune că nu se va întâmpla nimic. Ca de obicei, victima e vinovată că a trecut pe lângă câine…

Lacrima Mundi