Pe fondul renunţării la toate funcţiile din partid a lui Mitică Oprea, cel mai bine a punctat situaţia din PDL fostul ambasador Mihai Baciu.
„Este o reacţie hormonală din partea Mihaelei Popa, în ceea ce face din partid. Pe de altă parte, nu are răspunsuri la declaraţiile mele, dar a sărit la beregata mea ca individ. Corabia încă mai pluteşte, dar înăuntru e ruptă. E o luptă darwinistă, pe viaţă şi pe moarte, o luptă zoologică, freudiană. Se vor omorî precum Cain şi Abel”, a spus Mihai Baciu.
Surse de încredere din PNL ne-au confirmat zvonul că Dumitru Oprea se pregăteşte să debarce cât de curând în rândurile lor, în timp ce primari ai PDL iau drumul USL-ului sau, mai rău, trec la UNPR.
PDL va juca însă foarte bine de la centru, pe mâna moartă a Mihaelei Popa. „Chiar dacă se muşcă pe la spate, Nichita şi cu Simirad sunt vizaţi de PDL. Din câte se ştie, Simirad a vândut Sucevei aeroportul şi clar, în mandatul său, acolo nu va creşte decât iarba, iar Nichita de o bucată de vreme nu îşi mai îndreaptă săgeţile otrăvite către Guvern, pentru că ameninţarea vine de pe apă, şi la propriu şi la figurat. Marinarul îl are la mână cu un dosar de pe vremea când Nichita era încă la RAJAC. Serviciile au punctat mult mai târziu povestea dintre filele acelui dosar sau poate e un moment strategic ales”, ne-a declarat zilele trecute un politician cu state vechi. Se anunţă mutări surpriză şi o campanie interesantă.