Pupatul icoanelor de către tata Puiu şi-a pierdut din eficienţa metafizică atunci când a intrat în concurenţă cu ritualul victoriei practicat de senatoarea Mihaela Popa la meciul României cu Finlanda. Că semnalul a fost emis greşit de către Popa o dovedeşte şi prestaţia lamentabilă a tricolorilor, care abia au reuşit un egal chinuit în ultimul minut de joc. Poate că ar fi fost mai bine dacă distinsa parlamentară nu ar fi votat cu amândouă mâinile pentru victoria României, pe teren numărându-se doar golurile, iar singurul cvorum necesar este ca fiecare echipă să aibă unsprezece jucători titulari.
Bojan Golubovic, revenit în templul fotbalului din Copou. Golul revine la Iaşi
După un sezon eşuat la Steaua, Bojan Golubovic s-a întors la Poli Iaşi. Aflat în criză de atacanţi, clubul din Copou face astfel o achiziţie…