Mihai Necolaiciuc, fost director general al CFR, dar şi al Regionalei CFR Iaşi, a fost tras pe linie moartă şi băgat în depoul de la Rahova, după ce instanţa l-a găsit vinovat într-un dosar de fraudă de 2,7 milioane de euro. Însă Necolaiciuc este celebru pentru altă ţeapă, mult mai mare, de circa 50 de milioane de euro, trasă în perioada 2000 – 2004, când şeful CFR a cumpărat la preţuri exorbitante costume de scafandru, oglinzi, lumânări, pilote de pat, agrafe, agende şi alte lucruri perfect inutile pentru transportul feroviar. În aşteptarea viitoarelor sentinţe, Necolaiciuc îşi alungă plictiseala vorbind la telefon cu Gheorghiţă Pojorel, şeful de gară din localitatea sa natală, Gura Humorului.
Mihai Necolaiciuc: Salut, nea Gicule, Necolaiciuc la telefon. Eşti ocupat?
Gheorghiţă Pojorel: Staţi o ţâră, să dau plecarea la acceleratul de Timişoara. De obicei, îl ţineam vreo zece minute, cât mâncam sendvişul, dar de data asta l-am ţinut un sfert de oră, pentru că, ce să vezi, nevastă-mea mi-a pus o felie de pâine în plus. Gata, bre, dă-i drumul!
I-ai dat plecarea cu sabia aia cu laser gen Darth Vader?
Bineînţeles, aia cu care m-aţi echipat când eraţi dom’ director general. Ce vremuri, nea Mihai, ce vremuri!
Da’ pernele alea cu mătase din Damasc şi fire de aur le mai ai?
Normal, le-am pus pe scaunul din sala de aşteptare.
Cum, numai un scaun mai ai? Păi ce-ai făcut cu fotoliile alea directoriale din piele de Cordoba?
Le-am pus pe foc, nea Mihai, astă iarnă. Mi se stricase centrala pe care aţi adus-o din Japonia, aia cu aromatizator de cetină de brad. A fost atât de frig astă iarnă, că dormeam cu două costume de scafandru pe mine, alea de le-aţi luat din China.
Auzi, nea Gicule, mai mergi pe la capela aia din ghereta acarului şi mai aprinde o lumânare pentru sănătatea mea.
Aş merge, dar ghereta a luat foc anul trecut, de la un scurtcircuit făcut la candelabrele cu sticlă de Murano. Marfă proastă, italienească, mai bine aţi fi luat tot nişte spoturi nemţeşti cu halogen, ca alea din toaleta gării.
Sper că măcar toaleta e curată, decentă.
A fost, până când robotul ăla japonez care-o spăla s-a dus la birt şi golanii i-au dat de băut ulei de motor românesc. Aşa de tare s-a îmbătat japonezu’ că s-a apucat de spart pişoarele din marmură de Carrara, a băut săpunul lichid de la Chanel, s-a suit în Nissanul împiegatului de mişcare şi a făcut bucăţi bariera cu cristale Swarovski. Hai, că acu’ Swarovski mai avem prin magazie, dar cu ce bani luăm noi mop şi-o găleată de plastic să ştergem tot rahatul din gară?
