Mircea Lucescu e supărat foc pe Gigi Nichita!

Mircea Lucescu

Mircea Lucescu

Cunoscutul antrenor Mircea Lucescu, care şi-a dat anul trecut acordul ca la Iaşi să fie înfiinţată o academie de fotbal care să-i poarte numele, nu vrea să mai audă de primarele Gigi şi nici de echipa ACSMU Poli  Iaşi. Recent, prin intermediul omului său de încredere, Constantin Anghelache, mâna sa dreaptă, Lucescu a cerut ca numele său să nu mai apară deloc în documentele oficiale ale ACSMU Poli, reputatul antrenor fiind preşedinte de onoare al grupării din Dealul Copoului. Mai precis, Lucescu s-a arătat deranjat că, până în momentul de faţă, administraţia locală ieşeană cu ai ei conducători nu a făcut mai nimic în privinţa înfiinţării Academiei cu pricina. Totodată, potrivit spuselor lui Anghelache, „Il Luce” nu ar fi agreat deloc strategia cu care s-a pornit la drum cu echipa de fotbal ACSMU Poli Iaşi care, după ce a adunat jucători de peste tot, ar fi renunţat ulterior la mai bine de jumătate dintre ei, pe unii punându-i rapid pe lista de transferuri. „Lucescu a fost neplăcut surprins să constate că cele petrecute în tur la Iaşi nu s-au regăsit deloc în discuţiile purtate în momentul mutării Tricolorului Breaza în Copou. Aşa că,  a cerut ca numele său să nu mai apară deloc în actele clubului, gândurile cu care a pornit la drum ACSMU nepărându-i-se foarte serioase”, a precizat Constantin Anghelache. Reamintim că, în vara anului trecut, „Il Luce” a acceptat ca numele lui să fie asociat cu Academia de fotbal a ACSMU Politehnica Iaşi. În această iarnă, celebrul antrenor român era aşteptat la Iaşi pentru discuţii serioase cu conducătorii clubului de fotbal, dar acestea nu au mai avut loc. Nu demult, prin intermediari, Lucescu senior a anunţat că este foarte supărat pe Gheorghe Nichita, patronul neoficial al ACSMU Poli Iaşi. Mai mult, Lucescu le-ar fi spus cunoscuţilor că a avut doi buni prieteni în oraşul celor şapte coline, primul fiind procurorul Emil Popescu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, al doilea primarul Nichita. În momentul de faţă, lui „Il Luce” i-a rămas doar unul. Evident că nu despre Gigi Nichita a fost vorba.

Haide ACSMU, nu uita. Ieşenii vor promovarea!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *