Polivalentul Mircea Dinescu a organizat, săptămâna aceasta, un Paranghelion şi cu ieşenii, la Ateneuul din Tătăraşi. Pentru că i-a mai rămas ceva vin de la petrecerea de sfârşit de an organizată, în direct de moşia sa, la Realitatea TV, poetul s-a gândit ca odată cu lansarea volumului “Femei din secolul trecut” să scoată la vânzare şi vinul din propria pepinieră.
Pentru că a visat să ajungă un superstar rock şi i s-a făcut “dor de o femeie îmbrăcată”, Dinescu s-a lansat şi în muzică, scoţând CD cu texte şi interpretări semnate de el: “Cineva asculta CD-ul şi m-a întrebat «Cine cântă, Zavaidoc?». A rămas mască când i-am spus că eu. Bine, eu am fost comparat şi cu Eminescu în trecut. Nu a îndrăznit niciun poet român să-şi cânte versurile şi m-am gândit să o fac eu“, spune ciudat de sigur pe sine Mircea Dinescu.
Afaceristul Dinescu s-a gândit să-şi cinstească cititorii cu vin pe care le-a cerut câte 20 de lei pe sticlă, tot atât cât costă şi volumul de versuri sau CD-ul cu cântece.
„Femeile din secolul trecut” a prins contur după 4 ani de scrieri şi este cel de-al 19-lea volum publicat în limba română. El reuneşte 24 de poeme cu versuri clasice şi face parte din colecţia Fundaţiei pentru poezie „Mircea Dinescu”.