La început a fost cuvântul. Cel puțin așa zice la Cartea sfântă. Dar uite că acolo unde Dumnezeu a plămădit ceva minunat a trebuit să-și bage dracul ca să mai înoade lucurile. Așa a apărut cuvântul scris. Cel care a inventat birocrația nu a fost un om bun, ci unul suspicios, care pentru a păzi ochiu dracului a inventat tot felul de formulare, găselnițe aducătoare de stres inutil și uneori de moarte. Dar asta e! Acolo unde trebuia să avem parte de o societate perfectă, cu oameni de treabă, săritori și amabili cu alții asemeni lor, ne-am trezit că trăim într-o lume dementă, lacomă după bani, ranchiunoasă, agresivă. Pe scurt… o lume de căcat. Iar în această lume pigmentată cu acel maro, ușor de recunoscut după miros, numită România, trebuie să ai mare grijă ce faci și pe unde calci, că dacă ai ghinionul să ajungi la spital ai pus-o! Vei intra in masina birocratică de tocat nervi și bani a sistemul sanitar românesc din care, dacă ai baftă, vei ieși cumva reabilitat din punct de vedere medical, dar lefter, cu nervii la pământ, bașca procopsit cu vreun stafilococ auriu bonus.

***

Am trăit acut această senzație în ultimele zile, încercând să găsesc o soluție de recuperare chirurgicală pentru Mirela Drăgușanu, asistenta farmacistă scoasă mai mult moartă decât vie, de sub roțile tramvaiului elvețian care a deraiat la Fundație în urmă cu trei săptămâni. În mod normal, dacă ar fi trăit într-o țară normală, Mirela trebuia să fie acum operată și trimisă acasă. Din păcate, în panica iscată de grozăvia accidentului, cineva – nu se știe cine – a decis că e mai bine să fie transportată la București. Iar la București au stat medicii și s-au tot holbat la ea preț de trei săptămâni bune, dându-i calmante și atât. Mai mult decât au făcut chirurgii de la Iași, care i-au rezolvat fracturile deschise și i-au redus deplasarea de șold punându-i o extensie la piciorul stâng, nu aveau ce-i face. Nu au recomandat operația pentru străinătate pentru că le cădeau galoanele.

***

Mulți m-au întrebat de ce a fost musai să o trimit la operație în Germania, dat fiind că a devenit o modă ca pentru orice moft să apelăm la medicii din afară. Ei bine, la Mirela nu a fost moft pentru că în România nu se fac reconstrucții de bazin. Medici specialiști sunt, avem chirurgi competenți, dar nu prea avem cu ce. Or, din cauza asta Mirela era condamnată să-și facă restul zilelor într-un cărucior cu rotile. Asta e treaba. Am găsit soluția germană, după mai multe frăsuieli cu medicii Spitalului de Urgențe Floreasca, mai preocupați de propria lor imagine decât de soarta unui om chinuit, călcat de tramvai. În fine, oameni buni, aveți grijă să nu ajungeți pe mâna doctorilor din București.

***

Există o mare anomalie în sistemul medical românesc pe care vreau să o semnalez. În cazul unor accidente de circulație, Casa de Asigurări de Sănătate, sau OPSNAJ (cum e situația Mirelei Drăgușanu) ar trebui să plătească imediat intervențiile chirurgicale pentru victimă, nu să aștepte identificarea vinovatului ca să plătească acesta peste un an sau mai mult de judecată. Altfel, ce facem? Așteptăm să moară pacientul, sau săși vândă casa ca să aibă bani de operație?! Ce te faci însă dacă vinovatul e mort? De unde mai plătești? Mirela Drăgușanu a plătit asigurări de sănătate și când a avut mai mare nevoie taman atunci i s-a refuzat plata asistenței medicale. Or, nu e corect așa! Ar trebui ca viața oamenilor să conteze mai mult decât nevoia de justificare a unor birocrați pentru banii alocațI unui suferind. Aș avea mai multe de spus, dar mă opresc deocamdată aici.

***

Familia mea este profund îndatorată unor oameni care, dacă nu ar fi intervenit, sora mea avea să fie condamnată la o viață de handicapat în scaun cu rotile. Îmi permit să-i menționez aici, chiar dacă unora dintre ei nu le face o plăcere deosebită să apară în presă. Așadar, îi mulțumesc doctorului Trandabăț (de la Spitalul de Urgențe sf. Ioan) care a tratat-o la Iași, îi mulțumesc prof.dr Sîrbu (de la același spital) fără de care nu aș fi găsit soluția operației în Germania, le mulțumesc tuturor colegilor Mirelei de la Penitenciarul Iași pentru susținere, le mulțumesc prefectului Dragomir Tomașeschi și directorului DSP Iași Vasile Cepoi și, nu în ultimul rând, îi mulțumesc primarului Gheorghe Nichita care a intervenit pe lângă conducerea RATP să deblocheze fonduri pentru recuperarea medicală imediată a Mirelei Drăgușanu. Știu că au fost doi membri în Consiliul de Administrație al RATP Iași – nu am să le dau numele – care s-au opus și au vociferat la solicitarea noastră de finanțare. Acestora… am să le mulțumesc pentru gestul lor. Pentru că aşa e creştinesc şi normal din partea mea. Restul e „vânare de vânt”.