Fiara ţepoasă care a alergat, luna trecută, sub roţile avionului ce-l aducea la Iaşi pe ministrul Funebru al Analfabetismului din România, a stârnit invidie şi ură printre aleşii judeţului. Faptul că angajaţii de la Aeroport, a căror unică misiune este aceea de a ghida prin ceaţă singurul avion care face legătura cu Bucureştiul, şi-au tras singuri atribuţii vânătoreşti, de robinhuzi cu foamea în gât, jupuind vietatea direct pe pistă, prăjind-o în sânge, degustând-o cu ambele mâini şi aruncând ciolanele în scârbă pe şosea, i-a îngreţoşat de-a binelea pe silfizii şi manieraţii ţărănoi din Consiliul Judeţean. Spre marea lor grijă ce o poartă Aeroportului, precum unui căţel în legătoare, aceştia s-au opus dăunăzi, alocării altor sume de bani, a câta oară nici nu mai contează, pentru marele aeroport aruncat în sălbăticia Ciricului.
„Nu o să dăm nici un ban la Aeroport de data asta pentru că porcul mistreţ l-au mâncat ca hapsânii între ei, şi nouă, care suntem mama şi tata lor, nu ne-au oprit o ciovârză”, a urlat cu şoricul în gât unul dintre consilieri.
Singurul care nu s-a opus a fost Simirad. Fanteziile consilierilor nu intră în atribuţiile de serviciu ale preşedintelui.