În perimetrul delimitat de străzile Smârdan, Tudor Vladimirescu, Splai Bahlui Mal Stâng, Sf. Lazăr se construieşte într-un ritm febril. Sunt blocuri de locuinţe, spaţii de birouri, hoteluri, pensiuni sau doar “simple” vile. Explicaţia e una singură: interesul imobiliar pentru fosta mlaştină a Bahluiului a explodat după ce, acum doi ani, în zonă a fost deschis ansamblul Palas.
Anul trecut s-au aniversat fix 900 de ani de când un rege cambodgian căruia îi prisoseau banii s-a apucat să construiască Angkor Wat. Cel mai mare complex de temple din lume și cel mai mare oraș din epoca pre-industrială edificat vreodată, întins pe 1.000 kmp s-a născut dintr-un moft. Regele, Suryavarman II tocmai îl caftise pe alt rege din zonă și a vrut să celebreze momentul. Ștefan cel Mare făcea câte o mănăstire, Surya ăsta făcea temple. Bine, nu l-a terminat, că ansamblul era prea mare, de a trebuit să lucreze la el și fiu-su, Jayavarman VII. De ce povestim de asta? Așa, de-o comparație, deși la fel de bine puteam da exemplul capitalei Imperiului Aztec, Tenochtitlan. Chiar, știți care este asemănarea între astea două orașe și Universitatea Tehnică, de exemplu? Că de-aici voiam să pornim.
Maghernițe înghesuite
Nu răspundeți că UTI este un templu al cunoașterii, că nu facem concurs de metafore. Ideea este că toate trei au fost construite, păstrând proporțiile, firește, într-o mlaștină. Lunca Bahluiului, în cazul UTI. În celelalte două cazuri, nu contează. Complexul nostru de facultăți a fost construit pe malul Bahluiului, că așa s-a vrut și nu era o epocă în care să pui multe întrebări sau să faci comentarii. Așa că o parte din mahalaua de dinainte a fost rasă și s-a făcut ce se știe. E drept, parcă e mai fain să vezi niște construcții moderne pe malul râului, decât niște maghernițe înghesuite, cu acoperișul într-o rână și cu gard de șipci. La fel s-a procedat și de-a lungul actualei străzi Sf. Lazăr, fostă 7 Noiembrie, unde s-au construit blocuri.
Au ascuns mahalaua
Și într-un caz, și în celălalt, constructorii și-au blestemat zilele. Oricât de regularizat era Bahluiul și oricât s-a drenat terenul, fundația tot în mlaștină s-a pus. În cazul Facultății de Construcții, mai înaltă, din motive urbanistice, decât ar fi fost optim pe un astfel de teren, a fost o provocare pentru proiectanți și un infern pentru constructori. De-aia și blocurile din zonă s-au oprit pe la patru etaje, că era crimă și pedeapsă să te apuci de săpat fundații pentru blocurile turn. Tot de-aia și restul mahalalei a cam fost lăsat în pace în anii ’80. Splai Bahlui Mal Stâng, bulevardul Tudor Vladimirescu, Elena Doamna, Anastasie Panu și 7 Noiembrie au închis cu clădiri înalte mahalaua, care a rămas în sec. XX, între Smârdan și Splai Bahlui, mai ales. În afară de sediul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții și Economia Construcțiilor, INCERC, strâns legat de facultățile din apropiere prin profil, în zonă nu s-a mai construit mai nimic.
20 de ani de pauză
Lucrurile au rămas la fel încă 20 de ani după 1989. Firesc, că doar apa freatică nu s-a evaporat de la sine între timp, iar problemele tehnice erau aceleași. Să ne înțelegem. Nu că în mlaștină nu se poate construi. Cum au făcut-o alții acum 900 de ani, se poate și acum. Doar că ajunge să te coste cât nu face. Ca să merite investiția, trebuie fie să nu mai ai unde să construiești, fie să fii sigur că îți vin banii înapoi cu dobândă. Așa că 20 de ani, singura schimbare apărută în zonă a fost demolarea câte unei case bătrânești și înlocuirea ei cu vreo casă nou, eventual cu etaj.
Explozia
De vreo doi – trei ani însă, mahalaua a trecut pe fast forward. Ritmul construcțiilor s-a accelerat, ca să nu zicem că s-a îndrăcit, deși ăsta ar fi termenul cel mai apropiat de realitate. Rând pe rând au apărut Royal Beauty Center, pensiunea Palace, hostelul Palace, hotelul Il Primo, la pachet cu o cafenea, schelele unui bloc al lui Cristian Zamoșteanu, aflat în plină construcție, pe strada Melodiei. Tot el a pornit hârtiile pentru un bloc de 10 etaje și altul de 13 pe străzile Malu și Zimbrului. Tot Zamoșteanu, tot Malu și Zimbrului, alte două blocuri, de 9 și 14 etaje. Pe strada Fericirii, Block Buster SRL pregătește un bloc de 7 etaje. Pe Smârdan, colț cu Barbu Lăutaru, se va naște o sală de sport cu piscină, pe o palmă de pământ de 500 mp. Nu mai vorbim de United Business Center care se construiește în ritm alert între Sf. Lazăr și A. Șesan, că ne repetăm. Alt proiect de bloc, de 6 etaje, pe strada Moldovei nr. 30, a iscat deja un scandal cu localnicii, nemulțumiți de faptul că înălțimea blocului le va întuneca ferestrele. Nu intrăm în detalii, că e treaba Primăriei să rezolve problema. Ideea este că zona trăiește acum și trăiește al naibii de intens. Vrem, nu vrem, va trebui să învățăm cam pe unde vin străzile Fericirii, Cometa, Iernii, Heliade sau Barbu Lăutaru.
Şi vile cochete
Apar și proiecte private mai mici, de genul vilelor. Maghernițele dispar, iar în locul lor apar vile, cum va fi cea de două etaje a lui Cristinel Niculiță, de pe strada Anton Șesan. Nici măcar nu are număr parcela respectivă, ceea ce nu împiedică obținerea hârtiilor necesare. Pe Smârdan, Hermina Schwam a primit certificat de urbanism pentru o casă cu etaj. Ruslan Rotaru, casă cu două etaje pe George Emil Palade nr. 36A. Ovidiu Biciin, casă cu un etaj, pe Moldovei. Etc. Etc. Etc.
Efectul Palas
În rezumat, se construiește enorm și se construiește repede. Până și municipalitatea și-a construit, în câteva luni, un centru între strada Anton Șesan și Moldovei. Și se știe cam care este viteza medie de lucru atunci când este vorba de bani publici. Bun, dar de ce? Cum a ajuns o fostă mlaștină o zonă de interes pentru dezvoltatorii imobiliari? Răspunsul ar putea fi rezumat în două silabe: Palas. Complexul din buricul târgului a schimbat radical zona. E cool să-ți dai întâlnire în Palas, e comod să-ți faci cumpărăturile la Auchan, e plăcut să-ți lași copilul să tropăie pe iarbă pe când colinzi vreo librărie, fără să ai emoții că scapă mingea în stradă și dă vreo mașină peste el. Orașul din oraș a început să schimbe și orașul din apropiere. Fosta mahala a devenit atractivă. Merită să bagi bani în ea, pentru că ți-i scoți. O clădire de birouri are deverul asigurat, fie și pentru faptul că te poți lăuda pe site că ai sediul la 5 minute de Palas. Argumentul cu 5 minute este valabil și dacă îți faci hotel, și dacă ridici un bloc de locuințe. La doi pași de Palas, la trei de Tudor Vladimirescu, la o azvârlitură de băț până în Centrul Civic. Ce poți să vrei mai mult?
Străzi înguste
Firește, totul cu prețul său. Dacă terenurile s-ar măsura în grame, nu în metri pătrați, am putea spune că acolo valorează greutatea în aur. Sub 100 de euro pe metru pătrat nu găsești nimic. De la 160 – 200 euro/mp, mai poți începe o discuție. Ar fi și mai mult, dar sunt și dezavantajele zonei. Odată că terenul nu este grozav pentru construcții. Al doilea, că a fost mahala. Parcelele sunt mici și foarte mici și de forme neregulate. E greu să găsești o suprafață ceva mai întinsă, pentru un proiect serios, iar proprietarii de mici parcele nu pot cere prețuri exorbitante. Alt dezavantaj decurge tot din statutul de fostă mahala. Ce încă nu s-a luat în calcul și ar cam fi cazul, înainte să fie târziu, este că dezvoltarea unei zone trebuie susținută. Ca orice mahala, și zona de care vorbim a avut ulițe înguste, șerpuind printre case. Late, cât să treci cu o căruță printre ele și cam atât. Dacă veneau două, din sensuri contrare, una trebuia să intre în vreo curte, că nu încăpeau amândouă una lângă cealaltă. Situația nu este cu mult diferită nici acum. Când strada Smârdan a fost închisă anul ăsta pentru lucrări, străzile Moldovei și Șesan au devenit principalele drumuri de legătură între Tudor Vladimirescu și Sf. Lazăr. Orice șofer care a trecut pe-acolo, chiar și în afara orelor de vârf vă poate confirma că a fost un coșmar. Pe măsură ce apar clădiri tot mai înalte, străzile fostei mahalale devin tot mai aglomerate.
Parcări sub pământ
Până acum, singurul lucru care s-a făcut, nu că nu ar fi fost necesar, a fost să se reabiliteze străzile și fundacurile. Era aproape obligatoriu, dat fiind interesul crescând de care se bucură zona. La intersecția între Moldovei și George Emil Palade a apărut și un sens giratoriu, necesar de când s-a întețit traficul. Partea proastă este că spațiul necesar lățirii străzilor lipsește cu desăvârșire. Nu există trotuare mai late de jumătate de metru, deci efectiv nu ai de unde fura câțiva centimetri în plus pentru carosabil decât dacă dărâmi gardurile. Doar construirea de parcări subterane prin puținele locuri disponibile, ar mai putea elibera carosabilul. De fapt, asta se şi întâmplă: Palas are parcare subterană, noul sediu de birouri ce va fi ridicat de Iulian Dascălu pe Sf. Lazăr are şi el prevăzute locuri de parcare sub pământ.
Efectul „Simirad”
Păstrând evident proporţiile, acelaşi efect de contagiune pe care-l are acum Palasul asupra zonei Bucşinescu l-a avut, la începutul anilor 2000, primarul pe atunci în funcţie, Constantin Simirad. Imediat ce edilul şi-a ridicat casa din Galata, zona a cunoscut o dezvoltare uluitoare. Mulţi din cei cu bani care doreau să-şi ridice o casă şi-au întors faţa către Galata şi a început o adevărată cursă: cine cumpără mai repede teren în zonă. Evident, preţul pe metru pătrat a sărit în aer, iar în zonă au răsărit sute de vile, ca ciupercile după ploaie. La rubricile de mică publicitate ale ziarelor locale anunţuri sunau cam la modul următor: „Vând teren în Galata, la 5 minute de primarul Simirad”.
