Moda, pe înţelesul cocalarilor

Bărbaţii care mereu vor şti să atragă atenţia sunt cu siguranță o specie care nu va fi niciodată pe cale de dispariţie. Mulţi dintre ei însă, nu în sensul bun al cuvântului. Cu siguranţă ştiţi despe ce este vorba. Daa… sunt acele specimene lipsite de cultură, care au un vocabular extrem de limitat şi care au lângă ei câte o pitzi plină de fumuri.

Ochelarii de soare! Sunt un accesoriu nelipsit din garderoba lor, indiferent că e soare sau nu, noapte sau zi. Şi cum să intre altfel în Mall decât cu ei la ochi? V-aţi prins, nu?

Lanţurile! Dacă au sub 500 de grame, nu sunt cool. Frateee, şi dacă nu ai şi o cruce din aia mare, da’ mare de tot… ești „dăgeaba“.

Ceasurile! Armani sau Dolce&Gabana, „normal“!

Și totul trebuie asortat cu un ghiul ,,dă aur”, că astea „sunt la modă“!

În ceea ce priveşte îmbrăcămintea, neapărat aceasta trebuie să fie de firmă, tot Armani sau Dolce&Gabana, cămăşile cât mai colorate, cât mai mulate pe o burtă proeminentă, dacă se poate cu imprimeuri şi cu mult scris pe ele, nelipsiţii blugi de la aceleaşi firme şi pantofii, care, normal!, se potrivesc cu blugi. Şi nu orice fel de pantofi, ci lăcuiţi, cu botul lung şi întors.

Ţinuta aceasta este caracteristică lor. „E dă vis!“

La nevoie, cămașa poate fi înlocuită cu un tricou, neapărat mulat sau cu un maieu, alb cel mai adesea. Că doar aşa iese în evidenţă tatuajul de pe spate sau de pe braţe. Dar dacă nu au maieu alb, nu-i nimic, merge și unul cu găurele, să se vadă părul „dă pă pept“.

În cazul în care nu au blugi de firmă, cocalarii „se asortează“ cu un pantalon de stofă neagră, care „merge perfect“ cu maieul…

Oricum, indiferent de alegerile făcute, firma rămâne neschimbată, NEAPĂRAT.

Cocalarii au „bani fără număr“, cel puțin așa cred ei, „femei de femei“, iar maneaua este „Dumnezeu pă pământ“.

Aşa-i că totul vă sună cunoscut și vă repugnă? Sincer, și nouă.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *