Modeling bancar, la BRD Iaşi

Dumitru Virtu

Dumitru Virtu

Este de notorietate faptul că directorul filialei ieşene a BRD – Societe Generale, Dumitru Virtu,  a rămas, în ciuda vârstei, respectiv 58 de primăveri şi toamne luate la un loc, un bărbat chipeş, şarmant, potent… financiar şi cu destul sex-appeal pentru frumoasele care colcăie prin instituţia bancară.

Nu mai e un secret pentru nimeni că, în urmă cu mulţi ani, adică în perioada de glorie a instituţiei, când se dădeau orbeşte parale la toţi ciocoflendării şi boschetarii, tartorul BRD Iaşi îşi selecta angajaţii, mai precis angajatele, după formele lor apetisante, nurii care plesnesc de ciudă prin tricourile mulate, disponibilitate după program, ori cracii porniţi direct din amigdale.

La alte locaţii din oraş, care au explodat şi ele la un moment dat asemeni ciupercilor după ploaie, Mitică a respectat oarecum standardele internaţionale 60-90-60 pentru a-i atrage pe toţi cei săraci cu duhul ca să se împovăreze financiar.

Acum, după mai bine de un deceniu de huzur şi de trai neneacă pe banii babacului francez Societe Generale, lucrurile şi vremurile s-au schimbat radical, iar nea Mitică este nevoit să le dea afară pe fotomodelele pe care le-a selectat şi angajat cu atâta bucurie, patimă şi dragoste părintească.

Astfel, după ce au trecut cu brio prin furcile caudine ale regulamentului interior, marca „Virtu“, în prezent, frumoasele instituţiei vor fi nevoite acum să-şi găsească alte meserii, gen asistente sexy pentru video-chat-uri, maseuze, cosmeticiene ori lucrătoare la Serviciul de Salubritate. Că-n Franţa e fobie la români…



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *