Cu toate că este o femeie frumoasă și admirată de mulți bărbați, Monica Bârlădeanu nu și-a găsit încă sufletul pereche cu care să își poată întemeia o familie.
“Este foarte greu să îți faci o relație în ziua de astăzi pentru că oamenii comunică mai mult virtual, se cunosc virtual, iar mai apoi, atunci când se întâlnesc și real, constată că nu se potrivesc. Îmi doresc ca bărbatul cu care voi mai avea o relație să fi responsabil. Nu i-aș ierta unui partener niciodată trădarea, iar aici nu mă refer neapărat la înșelat.
Chestia cu înșelatul e discutabilă. Depinde de context, dacă ai sau nu ai copii. Niciodată nu aș ține lângă mine un bărbat care iubește pe altcineva, din contră eu aș fi cea care l-aș trimite la acea persoană. Consider că atunci când iubești, lași acea persoană să fie fericită. Îmi doresc foarte mult un copil”, ne-a povestit vedeta.
Monica știe foarte bine ce își dorește de la noul an. “Pentru 2017 mi-am propus să îmi iasă cât mai multe lucruri foarte bine, pentru că până acum nu toate mi-au ieșit așa cum am vrut”, a mai completat ea.
Monica Bîrlădeanu este model şi actriţă, iar cariera ei include apariţii în producţii internaţionale, precum serialul american de succes „Lost” sau comedia „Buds for Life”, şi roluri în filme româneşti, precum „Moartea domnului Lăzărescu”, în regia lui Cristi Puiu.
Timp de 8 ani s-a iubit cu regizorul Bobby Păunescu, însă în 2012 cei doi și-au spus adio. După despărțirea de Bobby, actrița și-a găsit liniștea în brațele lui Barna Nemethi, un tânăr ce provine dintr-o familie înstărită, fotograf, regizor si cel care a lansat cunoscuta publicaţie de modă, revista All Hollow, însă cei doi s-au despărțit.
SURSA:ciao.ro