Cătălin Moroşanu, şeful tinerilor pedelişti ieşeni, se pregăteşte să combată la greu. Nu în vreo polemică politică, ci chiar în ring. „Moartea din Carpaţi” urmează a-l întâlni pe grecul Giannis Stoforidis, zis şi Hercules, într-o gală de Superkombat World Grand Prix programată sâmbătă, 2 august, la Constanţa, şi pe care Moroşanu o popularizează la greu pe pagina sa de Facebook. “I se spune Hercule? O să vadă el când stă faţă în faţă cu urmaşul lui Ştefan cel Mare! Îl demolez! M-am antrenat în ultima perioadă şi vreau să îl fac KO”, a declarat Moroşanu unei publicaţii online constănţene. Dacă şi la seniorii PDL Iaşi ar fi atâta determinare cum are Cătălin, problemele de la conducerea filialei s-ar fi tranşat demult, cu un upercut şi două, trei croşee. Cică deja Dumitru Oprea se duce pe la sală, trăgându-şi o poreclă pe măsură: „Moartea pasiunii”.
Cosmeticianul de arcade Moroşanu, din nou în ring
Cătălin Moroşanu, spiritul combativ din organizaţia TNL Iaşi, va intra din nou în ring pe 2 octombrie, la teatrul Linear4Ciak din Milano, în cadrul galei…