Noua Sală Polivalentă din Piatra Neamţ a fost inaugurată, week-end-ul trecut, cu o Gală de Lokal Kombat.
Cei doi luptători ieşeni, Cătălin Moroşanu şi Sebastian Ciobanu, s-au impus fără probleme în faţa unor adversari destul de bine cotaţi.
Primul care a intrat în ring a fost Ciobanu, care l-a învins la puncte pe turcul Ali Cenik, cu o decizie de 2-1. Sebi a avut ceva probleme cu turcul doar în repriza secundă, celelalte două runde fiind dominate de ieşeanul nostru.
Cătălin Morosanu, care a avut din nou parte de o schimbare de adervsar pe ultima sută de metri, l-a învins clar, cu o decizie de 3-0, pe marocanul Ibrahim Aarab.
Cel mai spectaculos meci al Galei a fost partida dintre Alexandru Lungu şi cunoscutul luptător american Bob Sapp. Meciul dintre cei doi s-a încheiat în prima repriză, după ce “Bestia” din SUA a fost făcut-o KO cu un croşeu de stânga.
Ionuţ Iftimoaie a trecut destul de greu de italianul Luca Panto, Bogdan Stoica a câştigat la puncte lupta cu Leon Miedema, din Surinam, iar Ionuţ Atodiresei a fost învins după cinci reprize de portughezul Diogo Neves, în finala pentru titlul Wako Pro World, la categoria 67 Kg.
Gala de la Piatra Neamţ a găzduit şi o „piramidă“, la care au participat Erhan Deniz (Turcia), Andrei Bokan (Estonia), Wendell Roche (Olanda) şi Marian Baryla (Polonia). învingător a fost turcul Deniz.