Dragomir Tomaşeschi şi Mihai Răzvan Ungureanu, doi oameni politici aflaţi mereu cu Băsescu în suflet, pozează zilele acestea în viguroşi susţinători ai liberalului Klaus Iohannis, cu speranţa că vor prosti pe câţiva naivi să pună ştampila pe pătrăţica neamţului. La adăpostul cameleonismului ce-i defineşte ca oameni de nădejde ai PDL, cei doi iau parte la şedinţe epuizante în care trebuie să pozeze în promotori ai democraţiei liberale. „Bârfa de Iaşi” a surprins un dialog purtat chiar de ziua lui Băsescu, când cei doi au pus-o de-un bufet mic, în cinstea preşedintelui lor de suflet.

Dragomir Tomaşeschi: Mihăiţă, nu fi calic, mai lasă-mi şi mie o fleică de Kobică. Măcar aşa, în amintirea vremurilor bune în care te pupai cu şefu’ la Cotroceni. Să ne trăiască!
Mihai Răzvan Ungureanu: Hai, noroc! Măcar ai adus bere nemţească? Altfel nu ciocnesc cu tine.

Normal c-am adus! Becks, cheia e la tine, haha!
Taci, că ăsta era sloganul Convenţiei Democratice. Eh, ce vremuri, ce fraieri. Auzi, hai zi sincer, ce ne-o fi venit cu Forţa Civică? Ne-am stricat suspensiile de la jeepuri prin drumuri de ţară, prin tot felul de sătucuri în care băieţilor mei de la SIE le cădea semnalul din cinci în cinci minute. Şi pentru ce?

Cum, pentru ce? Pentru democraţie, ce atâta vrăjeală? Oricum, bine că s-a terminat şi ne-am întors acasă, în PDL, unde tot mai pică câte ceva, mai un şnaps, mai un leberwurst, mai un bruderschaft. Santa Klaus, ce mai!
Totuşi, Dragomire, mă uitam la pozele alea cu noi, pe scenă cu Iohannis. Prea stăteam călare pe el. Şi doar le-am spus celor din comitetul de campanie: mai răsfiraţi, băieţi, mai răsfiraţi!

Mai dă-mi nişte sushi, că mă cam arde pe gât berea asta nemţească. Ce naiba, nu puteam avea şi noi un candidat ceh, să ne onoreze cu nişte Budvar? Sau vreunul din patria lui Guinness? Auzi, prea te gândeşti la campania asta. O să faci ulcer, te consumi prea tare.
Aşa suntem noi, intelectualii ăştia fini, eu, Pleşu, Liiceanu. Când ne apucă damblaua, nu mai scăpăm de ea. Cum să-ţi explic, simţim nevoia unui idol, unui far călăuzitor.

Iar mi-ai adus aminte de naşul nostru, pe care-l purtăm în suflet, excelenţa sa Traian Băsescu. Tu, prim ministru, eu, prefect, ce viaţă pe capul nostru! Hai noroc, că tare bine ne-a fost pe vremea lui! Acum, cine ştie pe mâna cui o să ajungem…