Mult zgomot pentru nimic?

Frig de crapă pietrele, ninsoare, oameni zgribuliţi. Deja, din faţa Palatului Culturii, de pe esplanadă, vocile îmbufnate ale protestatarilor adunaţi de PSD şi PNL Iaşi se aud cu intermitenţă, la început, apoi, din ce în ce mai tare. Grăbim pasul în această zi de joi, 19 ianuarie, să ajungem la destinaţie. Cine ştie, poate iese cu bătaie, ca la Bucureşti!…
Abia am avut timp să-l observ pe viceprimarul Romeo Olteanu cu un grup de… „susţinători” (?). Tocmai ieşea fericit de la Curtea Berarilor, la Cu:
–    Ce faceţi domnu’ vice? Nu veniţi la miting?
–    Acuşi-acuşi, îmi răspunde vesel. Uite, sunt cu viceprimarul de la Cernăuţi şi, hâc, mergem şi noi!

Cu gâtlejele bine încinse, trupa de şoc, numeroasă dealtfel, se îndreaptă spre protestul din faţa Palatului. A venit rândul celor de la PSD să iasă în stradă.
Spre deosebire de manifestaţiile din celelalte zile, când puteai să mai vezi câte un ieşean sincer şi cu adevărat liber, protestul organizat de politrucii de Bahlui s-a făcut doar cu elementele de nădejde ale partidului: aceeaşi bătrânei revoltaţi şi băbuţe recalcitrante de mai bine de 20 de ani încoace!
După câteva zeci de minute bune, în care pensionarii l-au înjurat pe preşedinte ca la uşa cortului, prin mulţime apare şi primarul Gheorghe Nichita, care a ţinut să explice motivul pentru care românii au ieşit în stradă:

“De ce am ieşit în stradă? Ca reprezentanţi ai Opoziţiei nu avem dreptul moral să stăm deoparte. PDL a sărăcit românii şi România! Cine a tăiat salariile, pensiile şi cine a făcut şomajul să crească? Cine a furat şi fură România? Avem dreptul la libertate!”.

Printre protestatari, şi un PNL-ist războinic, care suna dintr-o goarnă şi mai striga din când în când “Huuu Băsescu!”. Făcând un bilanţ al protestului, putem spune cu mâna pe inimă, că a fost un mare circ, idee susţinută chiar şi de unii trecători. Să fi fost cei care au o greaţă cu adevărat profundă de politică şi politrucii de la noi?

#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 25%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *