Campania electorală în Târgul Ieșilor, de la care, iaca, a trecut mai bine de un an, a avut tot felul de dispute. Una a fost, de pildă, existența sau nu a caracterului electoral al inaugurării ansamblului Palas. Ne uităm cu atenție la fațadele neterminate ale hotelului ministerial, dăm din cap și trebuie să acceptăm că inaugurarea aceea putea să mai aștepte puțin. Pe de altă parte, la câte lupte politice, chiar național-patriotice ar putea spune cunoscătorii, au fost în jurul ansamblului de sub Palat, aproape că-l înțelegem pe primarul Nichita că a vrut să își puncteze victoria. Mai ales că s-au adunat atunci o mulțime de ieșeni care au lansat cu entuziasm lampioane mai mult sau mai puțin incendiare.
Tema favorită a lui Ciuhodaru, Păduraru și Oajdea a fost însă caracterul electoral al șantierelor. Susțineau ei atunci că lucrările de reabilitare a străzilor pornite „toate de-odată” sunt expresia dorinței primarului Nichita de a arăta cât de iscusită e administrația lui. Ieșenii erau asigurați atunci că șantierele vor înceta de îndată ce fostul și actualul primar își va fi asigurat un nou mandat. Trecând peste imbecilitatea absolută a acestei teze (cine vrea să enerveze șoferi degeaba în campania electorală?), ne întrebăm ce mai spun astăzi iluștrii deputați violeți, văzând că șantierele, deși poate nu înaintează cu viteza sau rigoarea pe care și-ar dori-o unii, continuă și schimbă fundamental fața orașului.
Săptămâna asta a demarat reabilitarea tronsonului CUG – Podu Roș, care se va dovedi un adevărat coșmar pentru ieșenii ceva mai înstăriții care vin la serviciu pe acolo din zonele rezidențiale metropolitane. Înjurături vor fi cu siguranță. Vor fi și blocaje și multe întârzieri la serviciu. Fiindcă așa e atunci când se lucrează. Ne rămâne însă nouă capacitatea de a ne întreba cât ridicol poate acumula un personaj politic înainte ca istoria și societatea să-l trimită cu adevărat acolo unde merită? Și după ce ne-am pus întrebarea asta, ne mai uităm o dată la doctorul Ciuhodaru și ne dăm seama că răspunsul e simplu: oricât de mult.
Șantier Electorescu