Cel mai traseist dintre parlamentarii care au reprezentat vreodată Iaşul, Ionel Agrigoroaei, şi-a anunţat reînscrierea în UNPR, partid din care plecase în iunie 2014. La câteva zile de la revenirea în UNPR, ce să vezi! Mascaţii de la trupele de intervenţii au descins la vila din Copou unde a locuit senatorul şi care acum se află în stăpânirea membrilor clanului ţigănesc Tănase. Poliţiştii au ridicat săbii, cuţite, dar şi acte, în urma mai multor plângeri pe care Agrigoroaei le-a făcut împotriva lui Vandam Constantin, cel care stă în casă. Istoria conflictului e veche şi probabil că nu şi-a consumat decât un alt episod. Pe scurt, Agrigoroaei a făcut mai multe credite la bănci, n-a putut returna banii, casa i-a fost scoasă la vânzare, iar o parte a fost cumpărată prin licitaţie de Vandam. De atunci, între cei doi au loc, săptămânal, fel de fel de şicane, Vandam vrând ca Agrigoroaei să plece definitiv. La rândul său, senatorul a făcut zeci de plângeri împotriva interlopului.
Dacă-i ordin, cu plăcere
Pentru prima dată de la izbucnirea conflictului, poliţiştii s-au decis să ia taurul de corne şi au făcut percheziţii la vila deţinută acum de Vandam. Şi-acum revenim la firul iniţial al poveştii. Aceste descinderi ale Poliţiei, condusă de ministrul de Interne Gabriel Oprea, vin la câteva zile după ce senatorul Agrigoroaei s-a înscris în UNPR, partid al cărui preşedinte este acelaşi Gabriel Oprea. Aşa-i că acum vi se pare şi vouă interesant? E pură coincidenţă sau un mic sprijin din partea şefului de partid către cel mai nou membru al său?