Nichita a scăpat şi de Negoiţă

După directorul sportiv Alexandru Dobrin, antrenorul Ionuţ Popa, antrenorul secund Florin Stăncioiu şi preşedintele executiv Grigore Sichitiu, finanţatorul Ionuţ Negoiţă  a ales şi el să părăsească echipa condusă din umbră de Gheorghe Nichita

Aşa cum „Bârfa de Iaşi“ anticipa, primarul Gheorghe Nichita a reuşit în cele din urmă să-l facă şi pe Ionuţ Negoiţă să plece de la ACSMU Poli Iaşi, după ce în prealabil mai multe persoane, incomode pentru edil, fuseseră îndepărtate din Dealul Copoului.

Ionuţ Negoiţă şi-a prezentat intenţia de a părăsi gruparea ieşeană în cadrul unei conferinţe de presă, aducând mai multe acuze primarului Gheorghe Nichita.

„Eu am venit la Iaşi pentru un proiect de lungă durată, aşa după cum l-am stabilit împreună cu domnul primar Gheorghe Nichita. Am vrut să pun accentul pe resursa umană de la Iaşi, pentru că am observat că de-a lungul anilor aceasta nu a fost exploatată aşa cum trebuia. Am avut o înţelegere cu primarul Iaşului, prin care atât eu cât şi cei de la Iaşi aveam nişte îndatoriri. S-a promis atunci un buget, însă nici 50% din acesta nu a fost asigurat. De asemenea, mi s-a promis că alături de mine vor mai veni alţi 4-5 oameni de afaceri ieşeni, care să susţină clubul. Cum aceste lucruri nu s-au întâmplat şi observând că sunt tratat ca unul venit de la Bucureşti care să facă nu ştiu ce şi nu ca un membru al unei echipe, am decis să mă retrag de la Poli Iaşi. Nu mi s-a părut normal ca eu să vin tocmai de la Bucureşti şi să încerc să fac treabă, iar cei de aici să nu fie deloc interesaţi. Mi-am dat demisia şi din funcţia de preşedinte al Consiliului Director şi voi rămâne, deocamdată doar un simplu membru. Urmează să găsim soluţii pentru a face transferul, fără prea multe turbulenţe“, a spus Ionuţ Negoiţă.

Nichita nu dorea promovarea în acest an

Omul de afaceri bucureştean a precizat că a primit mai multe semnale cum că primarul Gheorghe Nichita nu şi-ar dori promovarea în acest an.

„Ştiţi foarte bine la cine mă refer (n.r. – aluzie la primarul Gheorghe Nichita). În plus, am observat că nu toţi jucătorii au tras pentru această echipă în anumite meciuri“.

Lucrurile sunt cât se poate de clare, în condiţiile în care alegerile pentru Primărie vor avea loc de-abia peste doi ani şi tot atunci promovarea ar fi o miză pentru edil.

Contre cu OM-ul primarului

În cadrul conferinţei de presă, Negoiţă a avut mai multe schimburi dure cu Ovidiu Minea de la Ziarul de Iaşi, pe care l-a acuzat voalat că l-ar fi denigrat în ziarul la care scrie şi că ar fi prezentat nişte probleme din bucătăria internă a clubului pe care nu le putea afla decât de la primarul Gheorghe Nichita.

„De mai multe ori în ziarul dumneavoastră mi-aţi spus «aşa-zis-ul finanţator». Nu vreau să spun mai multe, dar se înţelege tenta articolelor dumneavoastră. În plus, aţi prezentat de mai multe ori anumite aspecte din bucătăria internă a acestui club, pe care le puteaţi afla doar de la domnul primar. Am înţeles foarte bine mesajul pe care aţi dorit să-l transmiteţi. E clar că o parte a presei ieşene nu doreşte promovarea acestei echipe“.

Minea a evitat orice comentariu: „Nu ştiu dacă aceasta este o problemă care să fie discutată într-o conferinţă de presă“.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *