Scriitor şi publicist de succes, învăluit în misterul unei bărbi coloniale, Nichita Danilov trăieşte de ceva vreme pitorescul funcţiei de director adjunct al Institutului Cultural Român din Chişinău. Deja obişnuit cu demnităţile artistice, având la activ un mandat de director al Casei de Cultură Mihai Ursachi din Iaşi, Danilov îşi pufăie exotic pipa pe meleagurile basarabene, gândind la tot soiul de proiecte literare. Evident, încropirea unui jurnal personal nu putea lipsi din tabieturile scriitorului ieşean.

• Cred că am vreo doi ani de când sunt ambasadorul culturii române la Chişinău şi încă nu ştiu dacă am făcut bine venind aici. Nu zic, viaţa culturală de prin partea locului e efervescentă, plină de culoare, dar parcă prea multă efervescenţă strică uneori. Adică, la urma urmei, câtă şampanie poţi să bei în numele podului de flori de peste Prut? Iar dacă mai prinzi şi o lansare a unui scriitor băştinaş, până ce ajungi la deznodământul care reclamă prezenţa şampaniei, trebuie să treci prin mai multe capitole de vodcă. Şi apoi, nu mai sunt nici eu la vârsta junimiştilor, să ţin cenacle literare până-n zori. Abia acum îmi explic de ce, de la prea multe nopţi albe, mulţi poeţi basarabeni au dat-o pe versuri albe.
• Mă bucur că am reuşit să transfer la Chişinău un proiect pe care l-am început pe vremea când eram director la Casa de Cultură din Iaşi, anume Gazeta de pe gard. Acum, sincer, parcă m-ar bate gândul să face o mişcare inversă, să las Chişinăul din mână pentru vrabia, pardon, Gazeta de pe gard.
• Pe de altă parte, privind pe harta Institutelor Culturale Române din întreaga lume, îmi cam lasă gura apă oraşele în care aş putea să plec după terminarea mandatului de la Chişinău. Frumoasă şi urbea fraţilor noştri, nu zic nu, dar parcă mai acătării sună şi arată Viena, Londra sau Paris. De fapt, dacă îmi va fi oferită ocazia de a mă muta, voi alege târgul unde pot găsi tutunul de pipă de cea mai bună calitate. Barbă am, pipă fumez, ce mai, Hemingway scrie pe mine! Prin urmare voi cere şefilor de la Bucureşti să înfiinţeze un ICR la Havana, că tot s-au deschis graniţele acolo şi lumea a început să deschidă ochii spre circulaţia informaţiilor. E de-ajuns să le prezint volumele de Havana Club ţinute la loc de cinste în biblioteca personală pentru a le câştiga încrederea şi respectul faţă de un lector atât de pasionat, un prieten statornic care a militat mereu împotriva cruntei cenzuri exercitată prin dopurile adânc înfipte în nefericitul şi dizidentul rom de cinci stele!