Formal, România democratică ar fi un stat liber, independent, unitar, suveran şamd, cum stipulează Constituţia pe care n-o mai respectă nimeni,începînd cu liderii politici. Evident că accederea în Uniunea Europeană şi în NATO a presupus concedarea unor prerogative de suzeranitate naţională, despre care, din motive de orgolii patriotarde, se vorbeşte mai de loc.

***

În ce măsură sunt însă românii liberi? E mai greu de cuantificat, cel puţin din câteva motive care ţin de zona evidenţelor. Fiind creştini (Ortodoxia română fiind în realitate o veritabilă biserică de stat!), ştim din Evanghelia după Ioan despre importanţa şi semnificaţia adevărului, care odată cunoscut, ne va face liberi. Or, adevărurile noastre esenţiale nu prea sunt, ori sunt şchioape, jumătăţi de măsuri, omisiuni, frânturi dintr-o mare şi continuă manipulare, bine asezonată într-un exces de dezinformare. Nici azi nu ştim ce a fost de fapt în decembrie 89, nimeni nu mai crede în ipoteza Revoluţiei, nimeni nu ştie câţi şi cine au fost cei ucişi atunci, de cine şi de ce, totul fiind învăluit în multe ipoteze atent legendate şi cultivate de specialiştii în manipularea maselor.

***

La fel, nimeni nu ştie de fapt adevărurile legate de mineriade, de lovitura de stat reprezentată de demiterea Guvernului Roman, de backround-ul şi logica violenţelor de la Tg Mureş, de o altă lovitură juridică de stat, în perioada preşedinţiei Constantinescu în care am avut trei premieri simultan, Vasile – demis de cine nu-l putea demite, Athanasiu – pe post de interimar şi Isărescu, – nominalizat ca manta de vreme rea. Tot aşa, nimeni nu pare interesat astăzi să-şi explice adevărul şi logica după care partidul care a câştigat cursa electorală şi cele mai multe mandate în Parlament, ajunge în Opoziţie, iar o formaţiune care nici nu a participat în alegeri, pentru că nu exista, prestează acum oportunist la Putere. Care Putere, deşi este şi rămâne o căzătură, sabordată de desele moţiuni de cenzură, este mereu aceeaşi, adică „fără număr”!

***

Maniera grobiană în care se minte de la obraz, cu tupeu şi încredere că ţinerea de minte a românilor este învers proporţională cu modul răbdător bovin în care totul este suportabil, că întotdeauna se poate mai rău şi mai greu, cu deziceri de azi despre contrazicerile de ieri, cu tot felul de secretizări confidenţiale clasificate, toate acestea nu fac decît să obstrucţioneze adevărul. Mai ştie cineva ceva despre operaţiunile Ţigareta de pe Aeroportul militar Otopeni, de contrabanda aproape oficială de stat, cu carburanţi, cu Serbia, în timpul agresiunii NATO (de fapt americane), război în care oricum ne-am dovedit internaţional lipsa de caracter şi obraz, de implicarea nerecunoscută a României în conflictul din Transnistria, de devalizarea FNI, plătită acum din banii publici, care sunt totuşi ai celor care tot plătim degeaba bulucul de impozite şi taxe, apoi povestea cu rapirea jurnaliştilor în Iraq, dispariţia singurului terorist, altfel un preacinstit cetăţean român de origine siriană?! Şi, mai recent, care or fi clauzele clasificate ale contractelor de împrumut stipulate cu FMI, UE şi celelalte bănci? Aşa că, neştiind adevărul, este limpede că nici nu putem fi liberi.

***

De la nemţii pe care-i înjurăm acum din motive de Schengen kaput, ar trebui să ne amintim o altă axiomă a libertăţii, prin care „Die Arbeit wird euch frei machen”, adică „munca ne va face liberi”! În adevăr, un om care munceşte şi îşi câştigă demn existenţa, este liber, nu este dependent de pomeni sociale, de asistenţă, de şpagă instituţională, de venit minim garantat. Or, în România, din motive de recesiune economică la întâmplare şi criză prost gestionată, se munceşte din ce în ce mai puţin şi mai prost, locurile de muncă se reduc cu fiecare zi, filosofia arghirofilă a Guvernului se reduce la binomul reducerilor numerice şi salariale în sectorul bugetar, concomitent cu augmentarea taxelor şi a preţurilor, cu un impact în cascadă în domeniul întreprinderilor particulare, singurele generatoare de valoare adăugată.

***

Valoarea indicelui de dezvoltare umană în România este de 0,786, (calculat pe baza indicelui de longevitate, a celui de educaţie şi a indicelui de venit pe cap de locuitor), sub media din Europa Centrală şi de Est, pe locul 14, între cele 15 ţări din regiune. Iar din România, regiunea de nord-est are deja o rată a sărăciei extreme (populaţie care teoretic supravieţuieşte zilnic cu echivalentul a mai puţin de 1 USD) care a depăşit de mult 40 %, generînd o rată îngrjorătoare a mortalităţii infantile. Paradoxal, în decembrie 2010, se înregistra o rată a şomajului de doar 6,87 %, statistică dincolo de care se află peste 630.000 români care, astfel, nu sunt liberi, deşi nici nu sunt deţinuţi în regim penitenciar. Desigur, cam 2 milioane de conaţionali par a fi mai liberi, muncind şi trăind aiurea, pretutindeni, capitulând în afara ţării, dar aceştia nu mai sunt de fapt români, dincolo de paşaportul dezrădăcinării…