Fiindcă știm că citește Bârfa de Iași cu mai multă atenție și plăcere chiar decât o scriem noi, ne-am propus, asumat și jurat să nu mai scriem decât „de bine” despre fostul deputat PDL de Nicolina, Nicușor Păduraru. Vom evita orice subiect care ar putea fi interpretat negativ în ceea ce îl privește, vom ignora cu hotărâre toate erorile gramaticale și gesturile politice discutabile și, în același timp, îi vom promova până la limita panegiricului acțiunile, gesturile și cugetările și nu vom precupeți niciun efort pentru a-i contempla geniul și splendoarea. Nu vom ceda niciunei presiuni politice, economice sau editoriale care ne-ar putea stânjeni nobila sarcină de a preamări acest Mare Om al neamului românesc, iar singurul nostru regret este că limba este prea săracă pentru a descrie așa cum se cuvine această ființă extraordinară.
În debutul acestei noi paradigme editoriale, vom marca eroismul cu care Nicușor Păduraru îl combate pe deputatul de Buzău și vicepreședintele PDL Cezar Preda, care a cutezat să întineze imaginea și nobilele idealuri ale Fundației Mișcarea Populară, lansând într-un ziar central următoarele vorbe nelegiuite: „S-au găsit acum deştepţii pământului, curaţii pământului care să arate României ce nu a avut până acum. Sunt chestiuni care pot să păcălească 0,01% din populaţia României. (…) (Mișcarea Populară) Se mişcă brownian, nu o vedem, e pe undeva, e pe lângă noi, dar nu am văzut-o încă, se mişcă şi dacă se mişcă atât de repede, nu avem timp să o vedem. Să sperăm să se oprească odată, să o vadă şi lumea, ce să vă spun? Chiar aştept să mai plece câţiva la mişcarea asta populară să ne apucăm de treabă. S-au născut ca fundaţie ca să facă partid, să se ducă toţi acolo, toţi care au făcut bine României, să se ducă la Mişcarea Populară, să îi lase pe cei din partide aşa cum sunt ei, mai buni, mai răi, cum îi cunoaşte populaţia. (…) Ce problemă am eu dacă îi susţine preşedintele? (…) E o făcătură care încearcă să contrapună alegerile în PDL şi rezultatul şi cu asta basta”.
Grobianismul și lipsa de fundament a atacurilor vicepreședintelui PDL nu au scăpat nesancționate de către fostul deputat de Nicolina; în lipsa regretabilă a reacțiilor din partea membrilor oficiali ai fundației, ocupați cu alte probleme globale ale umanității, și animat doar de simțul justiției, Nicușor Păduraru s-a metamorfozat într-un cavaler neprihănit, a încălecat pe Bucifal și a vânturat paloșul în apărarea fecioarei anemice pe nume „Mișcarea Populară”, administrându-i zmeului din Buzău o lovitură năprasnică pe Facebook: „Oare de ce simte nevoia sa jigneasca? O fi crescut gaura de la covrigii din colegiul sau parlamentar si tot Basescu e vinovatul? Monser Cezarica, nu e bine puisor…”.
Să remarcăm, pe lângă forța devastatoare a atacului de pe urma căruia, cu siguranță, Cezar Preda va avea mari dificultăți să își revină, și încărcătura metaforică, finețea ironiei și elevația stilistică a postării lui Nicușor Păduraru. Din punct de vedere literar, nouă ne-a amintit de celebra poezie „Gândăcelul” de Elena Farago, cea cu „De ce m-ai prins în pumnul tău, / Copil frumos, tu nu știi oare…”. Întrucât știm că și Nicușor Păduraru, ca și noi, este amator de literatură de calitate, îndrăznim să îi dedicăm câteva versuri în genul frumoasei poezii, în semn de adâncă prețuire și cu speranța că îi vor fi de folos în viitoarele confruntări politice: „«De ce insiști să mă jignești, / Tu, puișor, au nu știi oare / Că-s politruc și că mă doare / Chiar dacă sunt de prin Onești? // Oranj ca tine sunt și eu, / Ador Mișcarea Populară / E o salvare pentru țară / Cu Băse-n în frunte, ca un zeu!» // Așa plângea un Nicușor / Pe bloguri și pe încă o rețea. / Nimeni-n seamă nu-l băga / Lumea-l uita ușor, ușor…”.
BuZeus
iasi
:)))))))))))))))))