Înfierbântarea atmosferei politice în preajma alegerilor locale a trezit primăvara analitică şi în Nicuşor Păduraru, fostul prefect al Iaşului simţind o imperioasă nevoie de a se exprima zilnic pe Facebook despre aproape tot ce mişcă în orice domeniu. Are, n-are treabă, la zece trecute fix, Păduraru e disponibil pentru a da un sfat, fie că-i este cerut sau nu. Dincolo însă de prestaţia sa de pe reţeaua de socializare, ar fi interesant să aflăm ce consemnează analistul amator în jurnalul personal.

– Privind la mişcările de trupe de pe eşichierul politic încep să înţeleg ce simte Neymar sau Messi când sunt nevoiţi, cine ştie prin ce ghinion, să urmărească meciul de pe banca de rezerve. Ah, ce pase de gol aş mai da, ce mingi otrăvite aş mai strecura printre picioarele adversarilor politici, ce lovituri indirecte sub centură aş executa cu sete! Dar aşa, stau şi trasez strategii pe tabla Facebookului. Măcar dacă aş scoate mai mult de zece like-uri de postare, ca să-mi îndestulez şi eu bruma de orgoliu care mi-a mai rămas.

– Ieri mi s-a întâmplat ceva interesant. Am constatat că au început să-mi dea like-uri diverşi vecini de scară. Mai mult, Bărbuleasca de la trei mă salută cu un deosebit respect, tocmai ea, care altădată nici nu-şi mişca fundul din faţa liftului. Ba chiar am primit şi un mesaj în privat, de la şeful de scară Vasilovici, care mi-a propus să îi urmez la cârma organizaţiei, întrucât, citez: „Sunteţi un vizionar şi un ilustru posesor de calităţi organizatorice”. Evident, mişcat de atâta consideraţie, le-am propus să înfiinţăm un partid, că tot e liber la minim trei membri. Numai că, aşa cum mă aşteptam, mişcările oculte şi-au băgat coada. Ordinul Cavalerilor Restanţieri, care are o puternică susţinere în bloc, a făcut tot posibilul să-mi blocheze iniţiativa, punându-mi fotografia la avizier, însoţită de textul defăimător: „Aveţi încredere într-un om care e cu plata utilităţilor la zi?”

– Abia aştept să vină cu adevărat primăvara şi să mă pot plimba prin fostul meu colegiu electoral sau chiar pe teritoriul altora, cum ar fi Copoul, de exemplu, şi să deschid subiecte interesante de dezbatere publică. Îmi iau cu mine o tablă de şah, ca să-mi sporesc autoritatea şi respectabilitatea argumentelor, şi mă lansez în tot felul de chestiuni la ordinea zilei. Va fi mai greu decât pe Facebook, nu mă îndoiesc. Sper ca, cine ştie cum, în vâltoarea polemicii constructive, să nu mă trezesc cu un dislike usturător peste urechi. Abia acolo o să văd dacă a şterge o postare e mai simplu decât de a o şterge englezeşte.